ONU: Aproape 4.000 de persoane, ucise sau rănite în Afganistan în prima jumătate a anului 2019

Cel puţin 3.812 civili au fost ucişi sau răniţi în prima parte a anului 2019 în Afganistan, în urma războiului împotriva grupurilor militante, a transmis marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), conform Reuters.

130 afișări
Imaginea articolului ONU: Aproape 4.000 de persoane, ucise sau rănite în Afganistan în prima jumătate a anului 2019

ONU: Aproape 4.000 de persoane, ucise sau rănite în Afganistan în prima jumătate a anului 2019

De asemenea, ONU a transmis că numărul victimelor misiunilor guvernamentale şi ale NATO pe teritoriul ţării a crescut faţă de anul trecut.

Raportul ONU a fost publicat în contextul discuţiilor dintre Statele Unite şi oficialii talibani, menite să pună capăt războiului care durează de 18 ani. Negociatorii americani doresc să ajungă la un acord de pace până la data de 1 septembrie.

Reprezentanţii misiunii ONU în Afganistan au transmis că cele mai multe persoane au fost ucise sau rănite în urma conflictelor armate, bombardamentelor terestre şi atacurilor aeriene.

Talibanii şi militanţii organizaţiei teroriste Stat Islamic au ucis 531 de civili afgani şi au rănit 1.437 în perioada 1 ianuarie-30 iunie. Atacurile reţelei Stat Islamic au vizat 985 civili, inclusiv oficiali guvernamentali.

Cel puţin 144 de femei şi 327 copii au fost ucişi şi peste 1.000 au fost răniţi pe teritoriul ţării.

În urma atacurilor aeriene au fost ucişi 519 civili, dintre care 150 copii.

Taguri:
onu,
afganistan,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici