ONU: Aproximativ 130.000 de ucraineni s-au refugiat în Rusia, iar numărul strămutărilor s-a dublat

Aproape 100.000 de persoane au fost deplasate în Ucraina, un număr care aproape s-a dublat în decurs de o lună, iar alte 130.000 de persoane au preferat să se refugieze în Rusia, a anunţat vineri Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

148 afișări
Imaginea articolului ONU: Aproximativ 130.000 de ucraineni s-au refugiat în Rusia, iar numărul strămutărilor s-a dublat

ONU: Aproximativ 130.000 de ucraineni s-au refugiat în Rusia, iar numărul strămutărilor s-a dublat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem aproape de pragul de 10.000 de refugiaţi în interiorul Ucrainei", a declarat Dan McNorton, un purtător de cuvânt UNHCR, într-o conferinţă de presă la Geneva.

Potrivit ultimelor date de care dispune Agenţia ONU, de la 18 iulie, în Ucraina există 95.473 de persoane strămutate, în timp ce alte 130.000 s-au refugiat în Rusia.

Potrivit unui bilanţ precedent, publicat de către UNHCR pe 27 iunie, în Ucraina existau 54.000 de persoane deplasate, iar alte 110.000 se refugiaseră în ţara vecină.

"Numărul persoanelor deplasate originare din Doneţk (est) şi Lugansk (est) a crescut puternic de la începutul lui iunie", a precizat McNorton.

Persoane care s-au refugiat pe plan intern au declarat pentru membri ai personalului ONU, pe teren, că îşi părăsesc gospodăriile din cauza "îngrijorărilor legate de securitate şi de frica de a se trezi prinse în mijlocul luptelor", a adăugat el.

În decurs de trei luni, conflictul armat din estul ţării s-a soldat cu peste 1.000 de morţi, dintre care 298 sunt pasagerii avionului ce efectua zborul MH17, care s-a prăbuşit în apropiere de Doneţk.

Tulburările cu care se confruntă Ucraina au la origine refuzul Kievului de a încheia, la sfârşitul lui 2013, un acord comercial cu UE.

Semnarea acestui document era prevăzută iniţial în noiembrie, dar fostul preşedinte Viktor Ianukovici s-a răzgândit şi a preferat să se îndrepte către Rusia pentru a obţine un ajutor economic, în contextul în care Ucraina, o fostă republică sovietică, este în recesiune aproape permanent de peste doi ani.

Această răsturnare de situaţie a provocat o mişcare de contestare care a condus la demiterea lui Ianukovici, urmată de anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia şi o insurecţie separatistă prorusă în estul ţării.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici