- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ONU cere o anchetă asupra atacului israelian împotriva flotilei şi eliberarea civililor
Consiliul de Securitate al ONU a cerut, marţi, o anchetă asupra intervenţiei militare israeliene de luni împotriva unei flotile propalestiniene care transporta ajutor umanitar către Fâşia Gaza, dar şi eliberarea imediată a navelor şi civililor deţinuţi.
ONU cere o anchetă asupra atacului israelian împotriva flotilei şi eliberarea civililor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Consiliul "face apel la lansarea imediată a unei anchete imparţiale, credibile şi transparente, conformă criteriilor internaţionale", într-o declaraţie citită, în numele acestuia, marţi dimineaţa, de preşedintele Consiliului din luna iunie, ambasadorul Mexicului, Claude Heller.
Consiliul "cere eliberarea imediată a navelor şi civililor deţinuţi de către Israel", continuă declaraţia, care are caracter neconstrângător, dar pentru adoptarea căreia a fost necesară unanimitatea celor 15 membri ai Consiliului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
OZN deasupra României: O imagine din 2022 publicată de un fost oficial al Pentagonului face înconjurul internetului. Cât de credibilă este fotografia
-
Germania va închide consulatele iraniene ca răspuns la executarea unui cetăţean german
-
Avocata din Bucureşti acuzată că a tocmit un asasin să ucidă trei persoane, reţinută
-
Scandal în Georgia. Un exit-poll arată că partidele de opoziţie au obţinut majoritatea voturilor
Declaraţia a fost adoptată la finalul unei şedinţe a Consiliului care a durat peste 12 ore.
Israelul a fost criticat, luni, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, unde majoritatea statelor cereau cel puţin ridicarea blocadei împotriva Fâşiei Gaza, după raidul violent al unor comandouri israeliene asupra unei flotile propalestiniene, în care au fost ucişi cel puţin nouă civili.
Statele arabe doreau, în plus, ca acest Consiliu să condamne în mod ferm Israelul şi cereau o anchetă internaţională asupra circumstanţelor incidentului.
Cei 15 membri ai Consiliului au dezbătut ore în şir termenii unei declaraţii care ar fi trebuit să includă un apel la deschiderea unei asemenea anchete şi care ar fi putut, de asemenea, să conţină o cerere de ridicare a blocadei, dar nu o condamnare explicită a Israelului, căreia i s-a opus Statele Unite, potrivit unor diplomaţi.
Observatorul permanent din partea Ligii Arabe, Yahya Mahmassani, a declarat că grupul arab ar vrea "o condamnare fermă, deoarece (incidentul armat) s-a petrecut în apele internaţionale".
Omologul său palestinian, Riyad Mansour, a declarat că aşteaptă din partea Consiliului "o reacţie decisivă, constând în a da socoteală Israelului, într-un mod care să fie la înălţimea infracţiunii comise pe mare".
Cei doi au făcut aceste declaraţii înaintea reuniunii de urgenţă, convocată după incident, la iniţiativa mai multor ţări, între care Turcia. Nava abordată de Israel naviga sub pavilion turc, iar între cei ucişi s-ar afla mai mulţi cetăţeni turci.
Dezbaterea a debutat cu o diatribă a ministrului turc al Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu, care a afirmat că Israelul şi-a pierdut orice legitimitate internaţională.
"Este o gravă încălcare a dreptului internaţional. În termeni simpli, acest lucru este echivalent cu banditismul şi pirateria, cu moartea statului", a declarat Davutoglu.
"Un stat care urmează această cale şi-a pierdut legitimitatea ca membru respectat al comunităţii internaţionale", a adăugat ministrul.
Ambasadorul Marii Britanii, Mark Lyall Grant, a declarat că este "mai clar ca niciodată că restricţiile de acces impuse de Israel Fâşiei Gaza trebuie să fie ridicate, în conformitate cu Rezoluţia 1.860 a Consiliului de Securitate".
"Blocada actuală este inacceptabilă şi contraproductivă", a adăugat diplomatul britanic.
Rezoluţia 1.860, adoptată în ianuarie 2009, după ofensiva militară israeliană împotriva Fâşiei Gaza, ca reacţie faţă de tirurile de rachete palestiniene de pe acest teritoriu, făcea apel la ridicarea blocadei.
Atacul israelian împotriva navei turceşti "subliniază necesitatea ridicării blocadei împotriva (Fâşiei) Gaza, care încalcă dreptul internaţional", a declarat ambasadorul Braziliei, Maria Luiza Ribeiro Viotti.
De altfel, majoritatea membrilor Consiliului au cerut ridicarea blocadei.
Însă, reprezentantul american, Alejandro Wolff, s-a mulţumit să afirme că Washingtonul va continua "să încurajeze israelienii, zilnic, să extindă volumul şi varietatea bunurilor care sunt autorizate să fie introduse în (Fâşia) Gaza".
Wolff a declarat că Washingtonul ar dori "o anchetă credibilă şi transparentă" asupra circumstanţelor incidentului şi "îndeamnă Guvernul israelian să ancheteze".
El a criticat iniţiativa navlositorilor flotilei, subliniind că "există mecanisme de transfer al asistenţei umanitare către (Fâşia) Gaza, prin intermediul statelor sau grupurilor care doresc să facă acest lucru".
"Aceste mijloace neprovocatoare era necesar să fie utilizate", a insistat el, adăugând că "livrarea directă, pe mare, nu este nici potrivită, nici responsabilă, în circumstanţele actuale".
Adjunctul ambasadorului Israelului la ONU, Daniel Carmon, a acuzat flotila că avea scopuri neumanitare.
"În pofida faptului că a fost descrisă de presă ca o misiune umanitară de livrare de ajutor (Fâşiei) Gaza, această flotilă nu avea nimic în comun cu o misiune umanitară", a declarat el, acuzând militanţii propalestinieni de atacarea militarilor israelieni care au urcat la bord "în acord cu legea internaţională".
Carmon a subliniat că Fâşia Gaza este "ocupată de terorişti", referindu-se la mişcarea islamistă Hamas, care deţine puterea în acest teritoriu, şi că "aici sunt introduse arme în mod continuu, inclusiv pe mare".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
LIVE TEXT Inundaţiile din Spania: Bilanţul morţilor în urma inundaţiilor din Spania a urcat la 158 / Se reiau căutările a zeci de persoane dispărute / Doliu naţional în Spania pentru 3 zile, după fenomenul Dana / Avertizare meteo într-o regiune plină cu români / Alertă MAE / Premierul Sanchez: staţi acasă!
-
ieri, 22:53
„Nimeni nu a venit să ne salveze". În oraşul spaniol Algemesi, distrus, oamenii sunt furioşi