Operaţiuni antiteroriste la Sydney: Poliţia conduce anchete privind ajutarea unor combatanţi din Irak şi Siria de către australieni

Poliţia australiană a efectuat vineri operaţiuni antiteroriste la Sydney şi a arestat un bărbat, în cadrul unei anchete cu privire la ajutorul furnizat de către cetăţeni din această ţară unor combatanţi din Irak şi Siria, relatează AFP.

174 afișări
Imaginea articolului Operaţiuni antiteroriste la Sydney: Poliţia conduce anchete privind ajutarea unor combatanţi din Irak şi Siria de către australieni

Operaţiuni antiteroriste la Sydney: Poliţia conduce anchete privind ajutarea unor combatanţi din Irak şi Siria de către australieni (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat şi inculpat pentru deţinere ilegală de armament. El urmează să fie prezentat într-un tribunal sâmbătă.

Operaţiunile, care s-au desfăşurat la patru proprietăţi din sud-vestul oraşului Sydney, "fac parte dintr-o anchetă şi nu sunt legate de o ameninţare teroristă specifică", a precizat poliţia din New South Wales într-un comunicat.

Ele nu au legătură nici cu luarea de ostatici într-o cafenea, la Sydney, la jumătatea lui decembrie, a unui dezechilibrat mintal islamist, în care au fost ucişi doi ostatici, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei federale australiene.

Ancheta, lansată în urmă cu peste un an, vizează în special ajutorul financiar furnizat de către australieni unor combatanţi din Siria sau Irak.

Potrivit Guvernului, peste 70 de australieni luptă în prezent alături de islamişti, în Irak şi Siria, iar cel puţin 20 dintre ei ar fi fost ucişi.

În ţară cresc, de asemenea, temerile faţă de o amplificare a numărului de tineri care se radicalizează şi care pot organiza atacuri pe teritoriul australian.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici