Opoziţia siriană cere GESTURI UMANITARE din partea Damascului, pentru a rămâne la Geneva

Delegaţia opoziţiei siriene s-a întâlnit duminică, pentru prima oară, la Geneva, cu mediatorul ONU Staffan de Mistura şi a cerut gesturi umanitare din partea Guvernului de la Damasc, în schimbul participării sale la negocierile sub egida ONU, relatează Reuters în pagina electronică

OPOZIŢIA siriană cere gesturi umanitare din partea Damascului, pentru a rămâne la Geneva

La rândul său, şeful delegaţiei Guvernului sirian Bashar al Djaafari s-a întâlnit cu adjunctul lui Staffan de Mistura şi a declarat că este pregătit să discute măsuri umanitare precum eliberarea deţinuţilor.

Pe teren, violenţele continuau, iar un triplu atentat, într-un cartier şiit din sudul Damascului - revendicat de către jihadişti din cadrul Statului Islamic (SI) - s-a soldat cu peste 60 de morţi, inclusiv 25 sunt membri ai unor miliţii şiite, şi zeci de răniţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

"Am venit la Geneva doar după ce am primit asigurări şi angajamente precise cu privire la faptul că vor avea loc progrese importante în privinţa situaţiei umanitare", a declarat Bassma Kodmani, o membră a delegaţiei Înaltului Consiliu pentru Negocieri (HCN), creat luna trecută în Arabia Saudită din partide politice şi grupări armate din cadrul opoziţiei siriene.

"Atât timp cât nu vom vedea asemenea gesturi, nu putem lansa negocieri politice", a adăugat ea, într-o conferinţă de presă, în oraşul elveţian.

Însă, a continuat Kodmani, militarii sirieni şi aliaţii lor ruşi par să rămână "surzi" la aceste solicitări, iar operaţiunile militare chiar s-au intensificat pe teren.

Rezoluţia 2.254 a ONU

Salim al Muslat, un purtător de cuvânt al HCN, a declarat că opoziţia este pregătită să facă zece paşi dacă Guvernul de la Damasc acceptă să facă unul singur, un lucru de care a afirmat că se îndoieşte. "Regimul nu a venit la Geneva pentru a căuta o soluţie, ci pentru a câştiga timp ca să ucidă şi mai mulţi sirieni", a spus el.

Într-un comunicat difuzat pe Internet, coordonatorul HCN Riad Hidjab, care se află la Ryiadh, subliniază că delegaţia opoziţiei ar putea părăsi Geneva, în cazul în care bombardamentele guvernamentale şi ruseşti continuă şi împiedică trimiterea unui ajutor umaitar oraşelor asediate.

"Dacă regimul şi aliaţii săi continuă să încalce drepturile poporului sirian, atunci prezenţa delegaţiei HCN la Geneva nu ar mai avea o justificare, iar HCN ar putea să-şi retragă echipa de negociatori", subliniază Hidjab în acest comunicat, după ce s-a întâlnit, în capitala saudită, cu premierul turc Ahmet Davutoglu.

HCN cere încetarea bombardării populaţiilor civile, ridicarea blocadei impuse oraşelor asediate şi eliberarea a aproximativ 3.000 de femei şi copii care ar fi deţinuţi în închisori siriene - puncte care fugurează în Rezoluţia numărul 2.254, adoptată în unanimitate pe 18 decembrie de către Consiliul de Securitate al ONU.

John Kerry lansează un apel

Întrebat ce părere are despre aceste puncte, într-o conferinţă de presă, şeful delegaţiei guvernamentale siriene Bashar al Djaafari, care s-a întâlnit cu Staffan de Mistura vineri, a răspuns că "ele fac parte din ordinea de zi pe care am acceptat-o (...). Va fi una dintre temele importante pe care le vom discuta între cetăţeni sirieni".

Invitat să spună care sunt obiectivele sale la Geneva, el a răspuns "întrebaţi-mă atunci când vor începe negocierile".

El a subliniat că Guvernul sirian vrea să găsească o soluţie la un conflict care s-a soldat cu 250.000 de morţi în aproape cinci ani, dar că se îndoieşte de "seriozitatea" delegaţiei opoziţiei, despre care a spus că nici măcar nu-i cunoaşte cu exactitate alcătuirea.

În opinia sa, opoziţia reprezentată de HCN serveşte intereselor puterilor străine, care folosesc terorismul ca armă politică. Exploziile care au avut loc la Damasc duminică dovedesc, de altfel, această legătură între opoziţie şi terorism, a apreciat el.

Într-o declaraţie televizată, secretarul de Stat american John Kerry a îndemnat duminică cele două părţi să profite de ocazia acestor negocieri la Geneva pentru a avansa către o soluţionare a conflictului, la care, a subliniat el, "nu există o soluţie militară".

Kerry a îndemnat Damascul să faciliteze trimiterea unui ajutor umanitar oraşelor asediate şi a subliniat că un acord politic în Siria ar da o lovitură dură jihadiştilor din cadrul Statului Islamic.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
ONU ,
DIPLOMAŢIE ,
SIRIA
COMENTARII
  • marin 1 feb 2016

    Ce e aia OPOZITIE SIRIANA? Toata lumea stie ca in Siria nu sant dect MERCENARI AMERICANI adunati din toate puscariile arabe pentru a incerca rasturnarea guvernului si instalarea unuia de MARIONETE americane.

  • Liviu Chilian 1 feb 2016

    The Saudi "royal" shatra(Gypsy clan) controls the Jewnglishtani criminal "government" using the petrodollars. If the Muslims want to restore their brotherhood and True Islam, they must unite, shia and sunni, and WIPE OUT the diabolical-shatra from the face of the Earth

  • Liviu Chilian 1 feb 2016

    As it is written in the Holy Quran, the Muslims fight Muslims at this point in history. The perpetrator who pushes the Muslims to kill each other, is the Saudi "royal" shatra(Gypsy clan). It is said this shatra has already 600 "princes" who, mostly of them, are as decadent as Jewnglishtanis

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Întrebarea pe care şi-o pune toată Europa şi la care poliţia germană nu are un răspuns