Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit la Londra cu victime ale abuzurilor comise de preoţi pedofili - VIDEO
Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit sâmbătă, la Londra, în timpul vizitei sale oficiale în Marea Britanie, cu "un grup de victime ale abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului", a anunţat Vaticanul.
Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit la Londra cu victime ale abuzurilor comise de preoţi pedofili (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Sâmbătă, la Nunţiatura apostolică a Londrei, echivalentă cu ambasada Vaticanului, "Sfântul Părinte s-a întâlnit cu un grup de persoane care au fost victime ale unor abuzuril sexuale comise de membri ai clerului", a anunţat Vaticanul.
Benedict al XVI-lea a fost "tulburat de relatările (victimelor) şi şi-a exprimat profunda durere şi ruşine faţă de suferinţele prin care au trecut victimele şi familiile lor", adaugă textul.
"El s-a rugat împreună cu ele şi a dat asigurări că Biserica
Catolică continuă să pună în aplicare măsuri eficiente pentru
protejarea tinerilor şi că face tot ce îi stă în putinţă pentru a
ancheta acuzaţiile, pentru a colabora cu autorităţile civile şi
pentru a-i deferi justiţiei pe membrii clerului şi pe preoţii
acuzaţi de aceste infracţiuni extreme", continuă Vaticanul.
"Aşa cum a făcut şi cu alte ocazii, el s-a rugat pentru ca toate
victimele supuse la rele tratamente să poată cunoaşte vindecarea şi
reconcilierea şi ca ele să poată depăşi trecutul şi să privească
această stare de dezorientare cu serenitate şi speranţă pentru
viitor", potrivit Vaticanului.
"În urma acestei reuniuni, Sfântul Părinte se va adresa unui grup de profesionişti şi voluntari dedicaţi protecţiei copiilor şi tinerilor în mediile bisericeşti", continuă comunicatul.
Vaticanul nu precizează numărul victimelor întâlnite. Potrivit BBC, ar fi vorba de cinci.
Publicarea în noiembrie 2009 a unui raport, care dezvăluia sute de abuzuri sexuale comise asupra unor copii de către preoţi din Irlanda şi ascunse de superiori, a declanşat cea mai gravă criză în cadrul Bisericii în ultimii ani. Scandaluri similare au apărut în special în Germania şi foarte recent în Belgia, unde au ieşit la iveală sute de noi cazuri.
Sâmbătă dimineaţă, în timpul unei predici la catedrala catolică
Westminster, din Londra, Papa a evocat "imensa suferinţă provocată
de abuzuri comise asupra copiilor". "Îmi exprim profunda mâhnire
faţă de victimele nevinovate ale acestor crime josnice, sperând ca
puterea graţiei lui Iisus Hristos şi a sacrificiului său să le
aducă o vindecare completă şi pace", a adăugat el.
Încă din prima zi a vizitei sale, joi, Benedict al XVI-lea
a recunoscut că "autoritatea Bisericii (Papa şi arhiepiscopii,
n.red.) nu a fost destul de vigilentă" în gestionarea
acestor cazuri. Biserica "nu a fost suficient de rapidă şi fermă
pentru a lua măsurile necesare", adăugase el.
Tot sâmbătă, Papa Benedict al XVI-lea a făcut un apel la "respectarea vieţii, indiferent de vârstă sau circumstanţe", "de la concepţie până la moartea naturală", în timpul unui discurs la un azil pentru bătrâni din Londra.
"Viaţa este un dar unic, în fiecare etapă, de la concepţie până la moartea naturală, doar Dumnezeu este cel care o dă şi care o ia", a spus el, la azilul Sfântul Petru, situat în cartierul Lambeth şi administrat de Micile Surori ale Săracilor, ordin creat în 1839 de sfânta bretonă Jeanne Jugan.
Benedict al XVI-lea condamnă cu regularitate avortul şi eutanasia, dar afirmaţiile sale au o rezonanţă deosebită în Marea Britanie, unde criticile Papei în februarie împotriva unui proiect de "lege privind încetarea vieţii", vizând legalizarea suicidului asistat, prezentat în Parlamentul scoţian, au provocat o adevărată controversă.
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot
-
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Politic astăzi, 19:00
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că deputatul PDL Cezar Preda poate să facă ce moţiune doreşte, dar că acesta se bate acum pentru locul patru la Buzău. citeşte tot





Nu exista comentarii