Patru francezi luaţi ostatici de Al-Qaida în Niger au fost eliberaţi după trei ani de detenţie

Ultimii patru ostatici francezi angajaţi ai Areva şi ai unei filiale a Vinci, răpiţi în Niger de Al-Qaida Maghrebului islamic (Aqmi), au fost eliberaţi după trei ani de detenţie şi au ajuns marţi pe aeroportul din Niamey.

742 afișări
Imaginea articolului Patru francezi luaţi ostatici de Al-Qaida în Niger au fost eliberaţi după trei ani de detenţie

Patru francezi luaţi ostatici de Al-Qaida în Niger au fost eliberaţi după trei ani de detenţie (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Cei patru bărbaţi care au fost răpiţi în 2010, păreau slăbiţi însă în state bună, conform corespondentului AFP.

Thierry Dol, Daniel Larribe, Pierre Legrand şi Marc Feret se vor întoarce miercuri în Franţa, a declarat anturajul ministrului francez de Afaceri Externe Laurent Fabius.

Cei patru foşti ostatici au fost primiţi într-un salon de onoare al aeroportului din Niamey de preşedintele nigerian Mahamadu Issufu, însoţit de Fabius şi ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian.

Anunţul eliberării lor a fost făcut anterior de preşedintele francez Francois Hollande, aflat în Slovacia.

"Vreau să vă transmis o veste bună. Am aflat de la preşedintele Nigerului că cei patru ostatici din Sahel, ostaticii din Arlit, au fost eliberaţi", a declarat Hollande într-un discurs la Bratislava.

Foştii ostatici au sosit la Niamey cu puţin înainte de ora 19:00 (20:00 ora României), conform anturajului ministrului Afacerilor Externe, Laurent Fabius.

La 16 septembrie 2010, şapte persoane - cinci francezi printre care o femeie, un togolez şi un malgaş - au fost răpiţi la Arlit, locaţie de extracţie a uraniului din nordul Nigerului. La 24 februarie 2011, cetăţeana franceză, Francoise Larribe, soţia lui Daniel, precum şi togolezul şi malgaşul au fost eliberaţi "pe teritoriul nigerian".

La 21 martie în acelaşi an, Aqmi a cerut "cel puţin 90 de milioane de euro" pentru eliberarea celor patru francezi ţinuţi încă ostatici, cerere respinsă de Franţa.

După aceste eliberări, şapte francezi sunt încă ostatici în lume: doi în Sahel, unul în Nigeria şi patru în Siria. "Mă gândesc la cei şapte ostatici", a afirmat Hollande, "vreau să ştie acest mesaj scurt şi simplu: nu pierdeţi speranţa, nu pierdeţi niciodată speranţa, Republica este mereu solidară".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici