Platon Lebedev a fost eliberat după zece ani de închisoare

Platon Lebedev, asociatul lui Mihail Hodorkovski, a fost eliberat după zece ani petrecuţi în închisoare, anunţă Administraţia rusă a penitenciarelor.

233 afișări
Imaginea articolului Platon Lebedev a fost eliberat după zece ani de închisoare

Platon Lebedev (IMagine: Mediafax Foto/AFP)

"Platon Lebedev a fost eliberat", a declarat un purtător de cuvânt al Administraţiei ruse a penitenciarelor.

Curtea Supremă rusă, sesizată în ultimă instanţă, a redus, joi, pedepsele lui Hodorkovski şi asociatului său Platon Lebedev, ambii arestaţi în 2003 şi condamnaţi împreună, la zece ani şi şapte luni şi, respectiv, zece ani, şase luni şi 22 de zile.

Situaţia lui Hodorkovski, graţiat şi eliberat în decembrie, nu este afectată cu nimic de această hotărâre. În schimb, instanţa a dispus "eliberarea domnului Lebedev", care ar fi urmat să iasă iîdin închisoare în mai 2014.

Arestat în 2003, Lebedev, la fel ca Hodorkovski, a ispăşit peste zece ani de detenţie, după ce a fost condamnat pentru evaziune fiscală la scară mare, spălare de bani şi deturnare în cadrul a două procese, denunţate de către apărători ai drepturilor omului ca motivate politic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici