Poliţia cipriotă dezminte relatările presei britanice privind tentativa unor români de a răpi copii

Poliţia cipriotă a avertizat joi că relatările presei britanice, privind tentativele unor români de a răpi copii ai turiştilor britanici şi irlandezi din Cipru, sunt exagerate, precizând că a fost reţinut un tânăr bulgar, care ulterior a fost eliberat din lipsă de probe, relatează Cyprus Mail.

97 afișări
Imaginea articolului Poliţia cipriotă dezminte relatările presei britanice privind tentativa unor români de a răpi copii

Poliţia cipriotă dezminte relatările presei britanice privind tentativa unor români de a răpi copii (Imagine: Arhiva AP/Mediafax Foto)

Ziarele britanice au exagerat situaţia, pornind de la un articol cu titlul "Iadul din vacanţă", publicat de cotidianul scoţian Daily Record, potrivit căruia o bandă de trei români a încercat, marţi noaptea, să ademenească trei copii într-o dubă. Cei trei copii se aflau cu părinţii lor la o petrecere la hotelul Anastasia de pe litoralul cipriot.

Cotidianul precizează că cei trei români erau deghizaţi în chelneri şi că i-au urmărit pe copii timp de o săptămână, filmându-i la piscină şi făcându-le fotografii. Ziarul adaugă că planul lor a fost dejucat în ultima clipă de un turist care i-a văzut pe cei trei români ducând copiii spre o dubă. Turiştii ar fi imobilizat o femeie şi un bărbat şi ar fi chemat poliţia, în timp ce un alt bărbat ar fi reuşit să fugă.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei cipriote, Nikoletta Tyrimou, a declarat însă pentru Cyprus Mail că incidentul a fost exagerat de presă. "Am primit telefoane toată ziua. Nu ştiu în câte feluri să mai spun: nu s-a întâmplat aşa", a subliniat Tyrimou, adăugând că poliţia a reţinut o singură persoană, nu două, şi că nu exista nicio dubă sau persoane deghizate care urmăreau copii.

"Poliţia din districtul Famagusta a fost sesizată marţi cu privire la un incident care a avut loc la hotelul Anastasia. După ce au sosit la faţa locului, ofiţerii de poliţie au reţinut un bărbat în vârstă de 19 ani din Bulgaria, despre care turiştii afirmau că le-a filmat copiii şi încerca să îi răpească", a precizat purtătoarea de cuvânt.

"Am interogat suspectul, i-am verificat telefonul şi i-am percheziţionat locuinţa. Nu am găsit nimic care să indice că face parte dintr-o bandă care răpeşte copii sau că urmărea copii. El a fost ulterior eliberat, iar poliţia ia declaraţii de la cei prezenţi la incident. Investigaţia continuă dar vă asigur că nu s-a întâmplat cum se relatează în presă", a mai spus ea.

Un ofiţer de presă de la operatorul de turism Thomas Cook a declarat pentru Cyprus Mail că societatea s-a oferit să mute la alt hotel toţi turiştii care au solicitat acest lucru.

Presa britanică a scris anterior că Thomas Cook a mutat 120 de turişti britanici şi irlandezi la alte hoteluri din Cipru, după ce trei copii au fost pe punctul de a fi răpiţi de trei români. Presa preciza că doi dintre suspecţii români au fost reţinuţi, în timp ce al treilea a reuşit să fugă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici