Poliţia din New York închide o unitate care îi monitoriza pe musulmani

Poliţia din New York a anunţat marţi seară închiderea unei unităţi care se ocupa de mai mulţi ani cu monitorizarea musulmanilor, vizată de critici vehemente.

132 afișări
Imaginea articolului Poliţia din New York închide o unitate care îi monitoriza pe musulmani

Poliţia din New York închide o unitate care îi monitoriza pe musulmani (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Agenţii săi "au primit alte sarcini în cadrul biroului de informaţii", a precizat poliţia, adăugând într-un comunicat că informaţiile colectate de această unitate, "în mare parte inactivă" de la instalarea, în ianuarie, a unei noi echipe municipale, puteau fi obţinute "prin contacte directe între poliţie şi comunităţile vizate".

Această unitate, compusă aparent din zeci de persoane, a fost înfiinţată în secret în anii care au urmat evenimentelor din 11 septembrie şi îşi desfăşura activitatea la New York şi în împrejurimi. Poliţişti în civil aveau misiunea de a supraveghea comunitatea musulmană, lăcaşele de cult, restaurantele, librăriile şi magazinele şi, de asemenea, analizau ceea ce membrii săi urmăreau şi ascultau.

Primarul New York-ului, Bill de Blasio, şi-a exprimat mulţumirea faţă de această decizie. "Administraţia noastră le-a promis newyorkezilor o poliţie care să asigure securitatea oraşului, dar care să fie respectuoasă şi corectă. Această reformă reprezintă un pas important în vederea reducerii tensiunilor dintre poliţie şi comunităţile pe care le serveşte, astfel încât poliţiştii şi cetăţenii noştri să se poată ajuta reciproc în lupta împotriva răufăcătorilor", a declarat el într-un comunicat.

În iunie anul trecut, mai multe asociaţii, printre care organizaţia americană pentru apărarea drepturilor civice (ACLU), au depus plângere împotriva fostului primar Michael Bloomberg şi a fostului şef al poliţiei din New York, Ray Kelly, afirmând că aceste pactici sunt anticonstituţionale şi încalcă drepturile civice ale musulmanilor.

"Când poliţia îi transformă în suspecţi pe oamenii care respectă legea doar pentru că frecventează o moschee şi nu o biserică sau o sinagogă, aceasta reprezintă o încălcare a Constituţiei, care garantează egalitatea şi libertatea religioasă", declara anul trecut reprezentanta ACLU, Hina Shamsi.

Potrivit organizaţiei, poliţia plătea persoane pentru a se infiltra în moschei, dar şi asociaţiile ale studenţilor, pentru a face fotografii şi a dezvălui numerele plăcuţelor de înmatriculare şi a oferi informaţii despre anumite persoane.

Aceste operaţiuni de supraveghere nu au contribuit la deschiderea vreunei anchete teroriste, potrivit asociaţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici