Polonia ar participa la extinderea infrastructurii forţelor NATO de disuasiune nucleară

Polonia manifestă disponibilitatea de a participa la extinderea infrastructurii de disuasiune nucleară a Alianţei Nord-Atlantice, nu neapărat prin staţionarea permanentă de bombe atomice pe teritoriul său, afirmă Jacek Siewiera, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Andrzej Duda.

3351 afișări
Imaginea articolului Polonia ar participa la extinderea infrastructurii forţelor NATO de disuasiune nucleară

Polonia ar participa la extinderea infrastructurii forţelor NATO de disuasiune nucleară

"Polonia ar fi pregătită potenţial să se implice şi să coopereze la extinderea sistemului NATO de disuasiune nucleară, prin asumarea de responsabilităţi", a declarat Jacek Siewiera într-un interviu acordat agenţiei DPA, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Oficialul polonez a precizat că implicarea Poloniei în sistemul NATO de disuasiune nucleară nu înseamnă neapărat staţionarea permanentă de bombe atomice. "Staţionarea de bombe atomice este cu totul altceva", a subliniat Jacek Siewiera.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat recent, în contextul tensiunilor extreme cu Alianţa Nord-Atlantică din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, că Rusia va staţiona armament nuclear tactic pe teritoriul Belarusului.

Statele Unite au arme nucleare tactice pe teritoriile mai multor state europene, inclusiv al Germaniei.

Jacek Siewiera nu a oferit detalii despre eventuala implicare a Poloniei în sistemul comun de disuasiune nucleară al NATO, dar a indicat că acest concept al Alianţei Nord-Atlantice include posibilitatea transportului aerian de "armament special".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici