Premierul israelian vine în vizită în România şi Bulgaria, prima din ultimii 20 de ani

Premierul israelian Benjamin Netanyahu începe miercuri o vizită rară în România şi Bulgaria, prima a unui şef al Guvernului israelian din ultimii 20 de ani, comentează Jerusalem Post, în ediţia electronică.

578 afișări
Imaginea articolului Premierul israelian vine în vizită în România şi Bulgaria, prima din ultimii 20 de ani

Premierul israelian vine în vizită în România şi Bulgaria, prima din ultimii 20 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În timp ce importanţa vizitei a crescut în faţa încercărilor palestiniene de a cere recunoaşterea ca stat în septembrie la ONU, mai mulţi oficiali din sistemul diplomatic au declarat că vizita premierului în România şi Bulgaria, considerate printre cele mai prietenoase ţări faţă de Israel din UE, nu se referă doar la intenţiile palestiniene.

"Sunt ţări în care premierii israelieni nu merg în mod obişnuit", a declarat un oficial. "Este important să se promoveze relaţiile cu aceste ţări. Credem că există mult sprijin şi simpatie în Europa de Est şi că avem prieteni aici pe care vrem să îi păstrăm aproape. Vrem să le arătăm că apreciem prietenia lor", a declarat Netanyahu, care se va întâlni miercuri în România cu omologul său Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu.

În ziua următoare, el va merge la Sofia, pentru a se întâlni cu premierul bulgar Boiko Borisov şi preşedintele Gheorghi Părvanov. Netanyahu va fi însoţit în această vizită în Bulgaria de opt miniştri care vor participa la o şedinţă comună de Guvern. El se va întoarce în Israel joi seara.

Relaţiile Israelului cu România şi Bulgaria s-au intensificat după deteriorarea relaţiilor Israelului cu Turcia. Acest lucru s-a întâmplat deoarece oficialii israeliani au căutat să îşi consolideze legăturile cu rivalii Turciei în regiune, respectiv Grecia, Cipru, România şi Bulgaria, precum şi zone pentru antrenarea forţelor aeriene, după ce Ankara şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele militare israeliene.

Jerusalem Post nota, în ediţia din 10 iunie, că premierul israelian are programate vizite în România şi Bulgaria, în cadrul unei campanii diplomatice împotriva demersurilor de recunoaştere la ONU a unui stat palestinian.

Ulterior, el va vizita şi Polonia şi Ungaria, cele patru ţări foste comuniste fiind considerate unii dintre cei mai fermi aliaţi ai Israelului în Europa, potrivit sursei citate.

Polonia şi Ungaria se numără printre cele 18 ţări (dintre care şapte membre UE) care au votat alături de Israel în 2009 împotriva rezoluţiei Adunării Generale ONU de adoptare a raportului Goldstone privind operaţiunea din Gaza, în timp ce România şi Bulgaria s-au abţinut de la vot, alături de alte 13 state membre UE.

Surse diplomatice au afirmat că Israelul încearcă să formeze la ONU o "minoritate critică" de 60 de ţări democratice care să voteze împotriva recunoaşterii statului palestinian, conform aceleiaşi surse.

Votul Adunării Generale ONU privind recunoaşterea unui stat palestinian este programat pentru sesiunea din septembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici