Presa străină, despre protestele din România: REVOLTĂ rece împotriva corupţiei. Mişcarea de contestare ia amploare

Mişcarea de contestare ia amploare în România, în pofida demisiei premierului Victor Ponta, transformându-se într-o "revoltă rece împotriva corupţiei", scrie presa internaţională.

6481 afișări
Imaginea articolului Presa străină, despre protestele din România: REVOLTĂ rece împotriva corupţiei. Mişcarea de contestare ia amploare

Presa străină, despre protestele din România: REVOLTĂ rece împotriva corupţiei. Mişcarea de contestare ia amploare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Revolta rece a românilor împotriva corupţiei", titrează postul de televiziune Euronews, care menţionează premizele unei revoluţii, poate o "toamnă română". Pentru prima dată, românii s-au decis să meargă până la capăt, astfel că mişcarea de contestare ia amploare, iar efectul reţelelor de socializare este unul amplificator.

Victor Ponta a devenit cel mai tânăr premier al României în 2012, generând speranţe că ţara nu va mai fi considerată una dintre cele mai corupte din Uniunea Europeană, relatează Euronews, care adaugă că oamenii au fost rapid dezamăgiţi.

Cel puţin 30.000 de persoane au continuat să protesteze la Bucureşti, în pofida demisiei premierului Victor Ponta, cerând alegeri anticipate şi reforme politice, notează la rândul său postul de televiziune britanic BBC.

Ponta, care a fost trimis în judecată pentru acuzaţii de corupţie, şi-a exprimat speranţa că demisia Guvernului său va "satisface oamenii care au ieşit în stradă". Însă miercuri seara, protestatarii au ieşit din nou în Piaţa Universităţii, dar şi în alte oraşe din ţară, precum Cluj, Timişoara şi Constanţa.

Numărul protestatarilor a fost chiar mai mare miercuri decât cu o zi în urmă, în pofida faptului că Guvernul Ponta şi-a dat demisia, menţionează de asemenea postul german Deutsche Welle.

Zeci de mii de protestatari români, furioşi din cauza corupţiei, au cerut alegeri anticipate, punând presiune pe partidele care încearcă să formeze un nou Guvern după demisia lui Ponta, scrie agenţia Bloomberg. Demisia lui Ponta, el însuşi inculpat pentru corupţie, nu a pus capăt demonstraţiilor în masă, iar protestatarii, încurajaţi de succesele lor, au revenit în stradă cu cerinţe mai mari.

România se află pe ultimul loc între statele UE în Indexul Percepţiei Corupţiei întocmit de Transparency International în 2014, alături de Bulgaria, Grecia şi Italia, mai scrie Bloomberg.

Partidul Naţional Liberal, principala formaţiune de opoziţie, susţine ideea organizării de alegeri anticipate, însă Partidul Social Democrat nu este de acord, afirmând că actuala coaliţie este o structură politică stabilă, relatează la rândul său agenţia chineză de presă China Nouă.

Demisia premierului nu calmează manifestanţii, titrează publicaţia franceză 20minutes, menţionând că protestatarii, traumatizaţi de incendiul de la Club Colectiv şi sătui de o serie de scandaluri, cer o "schimbare profundă" a clasei politice.

Răspunsul autorităţilor la incendiul de vineri noapte, soldat cu cel puţin 32 de morţi, a fost doar ultima dintr-o serie de nemulţumiri la adresa Guvernului Ponta, comentează publicaţia bulgară Sofia Globe, care aminteşte că anul trecut, pe vremea aceasta, Ponta era considerat favorit în alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care opoziţia era fragmentată, iar el era susţinut de maşinăria social-democrată bine unsă.

El supravieţuise deja furiei generate de acuzaţiile că şi-a plagiat teza de doctorat şi pierderii principalului partener din coaliţia de guvernare, în timp ce anchetele de corupţie au redus numărul potenţialilor rivali din propriul partid. În final, Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa liberalului Klaus Iohannis, pe fondul protestelor legate de modul în care a fost organizat scrutinul.

După demisia sa, Ponta l-a propus premier interimar pe ministrul Apărării Mircea Duşă, notează postul de radio francez RFI, menţionând însă că preşedintele Klaus Iohannis este cel care va lua această decizie. Ulterior, şeful statului va avea consultări cu partidele politice pentru a căuta o ieşire din această criză, deşi o soluţie politică durabilă va fi greu de găsit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici