Preşedintele Egiptului a decretat stare de urgenţă pentru trei luni

Abdul Fattah al-Sisi, preşedintele Egiptului, a decretat stare de urgenţă pe o perioadă de trei luni, după ce astăzi două atentate au vizat două biserici din Egipt, scrie BBC

1399 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Egiptului a decretat stare de urgenţă pentru trei luni

Preşedintele Egiptului a decretat stare de urgenţă pentru 3 luni

Măsura lui Abdul Fattah al-Sisi trebuie să fie aprobată de parlament. Anterior, acesta a ordonat desfăşurarea armatei pe întreg teritoriul ţării, pentru protejarea cetăţenilor.

El a declarat că starea de urgenţă va fi pusă în aplicare după ce vor fi luate toate „măsurile legale şi constituţionale“. Majoritatea din Parlament susţine propunerea lui Sisi.

Starea de urgenţă permite autorităţilor să facă arestări fără mandat şi să caute prin casele oamenilor.

Cel puţin 36 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma a două atacuri ce au vizat două biserici din Egipt.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat cele două atentate care au vizat două biserici egiptene de sărbătoarea Floriilor, informează presa internaţională.

Papa Teodor al II-lea al Alexandriei, şeful Bisericii Copte, se afla la slujbă în interiorul bisericii vizate de explozia din Alexandria, potrivit presei locale, acesta nu a fost rănit.

Minoritatea creştină din Egipt a fost adeseori vizată de atacuri ale militanţilor islamişti în ultimii ani. Explozia pare să fi fost programată pentru a avea un impact major, mulţimile adunându-se pentru a sărbători Floriile.

Incidentele au avut loc la câteva zile după ce un poliţist a fost ucis şi alte 15 persoane au fost rănite în oraşul Tanta, în urma exploziei unei bombe.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici