Preşedintele iranian, în TURNEU european pentru a discuta despre acordul nuclear, după retragerea SUA

Preşedintele iranian Hassan Rouhani va efectua, săptămâna aceasta, o vizită oficială în Austria şi Elveţia, pe fondul deciziei preşedintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din acordul nuclear, semnat între marile puteri din P5+1 şi Iran, relatează site-ul postului France 24.

639 afișări
Imaginea articolului Preşedintele iranian, în TURNEU european pentru a discuta despre acordul nuclear, după retragerea SUA

Preşedintele iranian, în turneu european pentru a discuta despre acordul nuclear, după retragerea SUA

Vizita lui Rouhani face parte din eforturile Teheranului de a asigura suportul ţărilor europene pentru acordul nuclear. Acesta a plecat de la Teheran luni, urmând să ajungă la Zurich. Miercuri, delegaţia acestuia va călători la Viena, unde a fost semnată înţelegerea nucleară.

Această vizită reprezintă "o oportunitate de a discuta despre viitorul acordului nuclear", a declarat Rouhani pentru reporterii de la Teheran. Ministrul de Externe Mohammad Javad Zarif va purta discuţii cu oficiali elveţieni la Berna.

Vizita are loc la două luni după ce preşedintele american Donald Trump a decis să retragă Statele Unite din acord, în pofida apelurilor făcute de celelalte ţări - China, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Rusia - privind menţinerea înţelegerii.

Vizita lui Rouhani va oferi "o imagine mai precisă a cooperării între Iran şi Europa", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Ghassemi.

Duminică, Austria a preluat preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, pe care o va deţine pentru şase luni, în timp ce Elveţia reprezintă interesele Statelor Unite în Iran, în absenţa relaţiilor diplomatice între Washington şi Teheran.

Viena, care este locul semnării acordului, este şi oraşul în care se află sediuni Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, o organizaţie care monitorizează implementarea acordului nuclear de către Iran.

Decizia Washingtonului lasă loc Statelor Unite să reimpună sancţiuni Teheranului. Liderul de la Casa Albă consideră că înţelegerea nu va reuşi să împiedice Iranul să îşi construiască propriile arme nucleare, criticând faptul că nu e adresează implicării statului iranian în conflicte din Orientul Mjlociu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici