Preşedintele palestinian a anunţat lansarea unor consultări pentru formarea unui guvern de uniune

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat sâmbătă lansarea unor consultări pentru formarea unui nou guvern de uniune naţională, a raportat agenţia oficială WAFA.

88 afișări
Imaginea articolului Preşedintele palestinian a anunţat lansarea unor consultări pentru formarea unui guvern de uniune

Mahmoud Abbas (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Acest anunţ a fost făcut în ultima zi a termenului legal de două săptămâni după demisia la 13 aprilie a premierului Autorităţii Palestiniene Salam Fayyad, care guvernează zonele autonome din Cisiordania.

Consultările vor fi angajate "conform Declaraţiei de la Doha şi prin aplicarea calendarului stabilit de conducerea palestiniană în cadrul reuniunilor de la Cairo cu privire la reactivartea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP)", desfăşurate în februarie, a anunţat preşedintele palestinian în cadrul unei vizite în Italia, citat de WAFA.

Abbas a îndemnat "forţele şi mişcărilor palestiniene să coopereze pentru facilitarea acestei sarcini, pentru a se putea promulga în mod simultan două decrete, unul privind formarea unui guvern de alianţă format din personalităţi independente şi altul pentru a stabili data alegerilor, odată ce Comisia Electorală Centrală a finalizat înregistrarea alegătorilor", potrivit agenţiei.

Un purtător de cuvânt al Hamas, la putere în Fâşia Gaza, Sami Abu Zuhri, a declarat pentru AFP că "orice guvern trebuie să foe format prin aplicarea acordului de reconciliere şi în consultare şi prin consens cu Hamas".

"Nu au existat consultări cu Hamas în această privinţă până în prezent", a declarat el, avertizând împotriva "oricărui demers unilateral".

Acordurile de reconciliere semnate la Cairo (aprilie-mai 2011) şi la Doha (februarie 2012) între mişcarea Fatah condusă de Mahmud Abbas şi mişcarea Hamas, practic neaplicate, prevăd ca guvernele rivale conduse de Fayaad şi premierul Hamas Ismail Haniyeh să lase locul unui Executiv de tranziţie din care să nu facă parte partide, însărcinat cu organizarea alegerilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici