Primar francez, condamnat cu suspendare pentru apologia crimei împotriva umanităţii

Primarul unui oraş din vestul Franţei, Gilles Bourdouleix, a fost condamnat la plata unei amenzi în valoare de 3.000 de euro, cu suspendare, pentru apologia crimei împotriva umanităţii, după ce acesta a declarat vara trecută că Hitler "nu a ucis, probabil, suficienţi" ţigani.

163 afișări
Imaginea articolului Primar francez, condamnat cu suspendare pentru apologia crimei împotriva umanităţii

Primar francez, condamnat cu suspendare pentru apologia crimei împotriva umanităţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Procurorul Republicii Yves Gambert a cerut o pedeapsă de şase luni de închisoare, cu suspendare, şi aplicarea unei amenzi în valoare de 5.000 de euro lui Gilles Bourdouleix, deputat-primar la Cholet (vest).

Magistratul de la Ministerul Public a apreciat că afirmaţia, făcută în cursul unei altercaţii şi care a provocat scandal după ce a fost preluată de presă, "este în mod clar apologetică" şi "exaltă crima comisă" asupra nomazilor în cursul celui de-al Treilea Reich, exprimând "regretul că nu s-a ucis suficinet".

Pe 21 iulie 2013, intervenind pe un teren agricol din comuna sa ocupat în mod ilegal de aproximativ 100 de caravane de nomazi (gens du voyage, în franceză), primarul s-a opus cu vehemenţă ocupării, după care i-a spus unui jurnalist că "Hitler nu a ucis, probabil, suficienţi" ţigani.

Gille Bourdouleix, primar la Cholet începând din 1995 şi deputat din 2002, a fost obligat să părăsească partidul UDI (Uniunea Democraţilor Independenţi, de centru-dreapta) din cauza acestor afirmaţii. El risca cinci ani de închisoare şi o amendă de 45.000 de euro.

"Comportamentul lui Gilles Bourdouleix este întru totul intolerabil pentru ordinea publică. El aduce atingere valorilor sociale şi este un ferment de dezordine, ură şi violenţă", a subliniat Gambert în cadrul şedinţei.

Procurorul a relevat că afirmaţia a fost urmată de întrebarea "nu?" şi a apreciat că alesul a căutat "aprobarea celor din jur". El "ştie perfect că afirmaţiile sale au fost făcute (cu o voce) suficient de puternică" pentru a fi auzite, a adăugat magistratul

Preluate de cotidianul regional Le Courrier de l'Ouest, afirmaţiile lui Gilles Bourdouleix au provocat scandal în Franţa.

De asemenea, acesta a fost condamnat joi la plata unei amenzi în valoare de 6.000 de euro pentru defăimarea şi insultarea jurnalistului care i-a citat afirmaţiile şi a ziarului care le-a publicat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici