PROTEST INEDIT al amerindienilor din Canada

Traficul feroviar dintre Toronto, Ottawa şi Montreal a revenit la normal, luni, după ce a fost întrerupt de indigenii care au manifestat în cadrul unei vaste mişcări de contestare care denunţă condiţiile de viaţă ale amerindienilor, metişilor şi inuiţilor din Canada.

437 afișări
Imaginea articolului PROTEST INEDIT al amerindienilor din Canada

Trenuri, blocate timp de câteva ore în estul Canadei de amerindieni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aproximativ 2.500 de pasageri şi 12 trenuri care leagă cele două mari oraşe din estul Canadei au fost blocaţi timp de patru ore, duminică seara, la sud de Kingston (provincia Ontario) de către amerindieni al căror demers se înscrie în cadrul mişcării "Idle No More".

Această acţiune constituie un nou tur de forţă al indigenilor canadieni care au lansat în urmă cu o lună mişcarea de apărare a drepturilor aborigenilor "Idle No More".PROSTEST INEDIT

Îngrijorările lor au fost generate de un proiect de lege ale cărui prevederi riscă, potrivit lor, să suprime protecţia legală de care beneficiază cursurile de apă şi pământurile de pe teritoriul lor.

Emblema acestei lupte a devenit greva foamei începută de lidera amerindiană Theresa Spence la 10 decembrie la Ottawa, în faţa Parlamentului federal.

Pentru a-şi înceta greva, Spence cere o întâlnire cu premierul Stephen Harper sau cu guvernatorul general David Johnston - care o reprezintă pe regina Elizabeth II în această fostă colonie britanică - pentru a discuta situaţia aborigenilor.

În faţa refuzului lui Harper de a se întâlni cu ea, mişcarea nu a încetat să ia amploare de-a lungul ţării în ultimele zile. Duminică, circa 20 de deputaţi federali şi-au exprimat sprijinul faţă de Spence, în timp ce manifestaţii au avut loc la Toronto, Calgary şi Vancouver.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici