Putin nu vede niciun motiv să nu promulge legea împotriva adopţiilor în SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu vede niciun motiv să nu promulge o lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către americani.

157 afișări
Imaginea articolului Putin nu vede niciun motiv să nu promulge legea împotriva adopţiilor în SUA

Vladimir Putin (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Nu văd motive să nu o semnez, deşi trebuie să văd versiunea definitivă" a acestei legi adoptate de către Parlamentul rus, a declarat Putin în cadrul unei reuniuni la Kremlin.

"Există în lume, fără îndoială, numeroase locuri în care nivelul de trai este mai bun decât la noi. Dar ce, ne vom trimite toţi copiii acolo? Putem, oare, să ne mutăm acolo chiar noi?", a continuat preşedintele rus.

El a citat exemplul Israelului, o ţară care se confruntă cu "probleme cunoscute de securitate".

"Şi ce, israelienii îşi trimit toţi copiii undeva? (...) Se bat în continuare pentru identitatea lor naţională. Fac faţă", a subliniat Putin.

"Un popor mare, care se simte important, se comportă un pic diferit în privinţa acestor probleme", a continuat el, evocând Rusia.

"Există impresia că resursele noastre sunt nelimitate, dar nu este cazul", a continuat şeful statului rus.

"Este necesar să fie susţinute iniţiativele care vizează să facă totul în interiorul ţării pentru a oferi un viitor demn tuturor copiilor noştri, inclusiv orfanilor", a subliniat Putin.

"Intenţionez nu doar să promulg legea, ci şi un decret privind schimbarea modului în care ajutăm orfanii, dar şi pe cei care sunt privaţi de părinţii lor, în special pe cei care se află într-o situaţie dificilă din cauza stării sănătăţii lor", a anunţat preşedintele rus.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici