Raidul israelian din Siria a avariat un centru de cercetare privind armele

Raidul efectuat de aviaţia israeliană săptămâna trecută în Siria ar fi avariat principalul centru sirian de cercetare privind armele biologice şi chimice, relatează The New York Times, citat de AFP.

711 afișări
Imaginea articolului Raidul israelian din Siria a avariat un centru de cercetare privind armele

Raidul israelian din Siria a avariat un centru de cercetare privind armele (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aviaţia israeliană a bombardat, miercuri, în apropiere de Damasc o instalaţie de rachete sol-aer şi un complex militar adiacent în care se aflau produse chimice, statul evreu temându-se de un transfer de arme către Hezbollahul şiit libanez, a anunţat vineri un oficial american pentru AFP.

Potrivit unui oficial militar american, citat de New York Times, pagubele de la centrul sirian de studii şi cercetare ştiinţifică au fost provocate de bombe ce au vizat vehicule pentru transportul armelor antiaeriene şi ulterior de explozia unor rachete.

Ministrul israelian al Apărării Ehud Barak a confirmat implicit, duminică la Munchen, raidul efectuat de aviaţia israeliană împotriva instalaţiilor militare din apropiere de Damasc. El a reafirmat, de asemenea, că Israelul nu va permite transferul de arme din Siria către mişcarea libaneză Hezbollah.

"Am spus că nu trebuie permis transferul unor sisteme de arme perfecţionate către Liban", a declarat el în ultima zi a Conferinţei internaţionale pentru securitate.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a acuzat la rândul său, duminică, Israelul că vrea să "destabilizeze" şi să "slăbească" Siria, după raidul israelian de miercuri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici