Războiul din Ucraina, ziua 805. Asasinarea lui Zelenski ar fi trebuit să fie „premiul” pentru învestirea lui Putin / Zaharova: Dacă Franţa trimite trupe în Ucraina, vor fi ţinte legitime pentru atac

  • Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalaţii din infrastructura energetică din întreaga ţară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citaţi de Reuters.
  • Rusia afirmă că războiul s-ar încheia în două săptămâni dacă Occidentul ar înceta să mai susţină Ucraina.
  • Zaharova avertizează că dacă Franţa trimite trupe în Ucraina, vor fi ţinte legitime pentru atac.
4119 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 805. Asasinarea lui Zelenski ar fi trebuit să fie „premiul” pentru învestirea lui Putin / Zaharova: Dacă Franţa trimite trupe în Ucraina, vor fi ţinte legitime pentru atac

Războiul din Ucraina, ziua 805. Atac masiv asupra infrastructurii energetice din Ucraina

UPDATE Cât costă viaţa lui Zelenski

UPDATE Banii ruşilor, puşi în slujba Ucrainei

UPDATE Olaf Scholz confirmă participarea sa la summitul de pace din Elveţia din luna iunie

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat sprijinul Berlinului pentru un summit de pace din Ucraina, care va avea loc în Elveţia la jumătatea lunii iunie, în timpul unei convorbiri telefonice cu preşedintele Volodymyr Zelenskiy, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, potrivit The Guardian.

„Cancelarul a confirmat participarea sa şi a reiterat că Germania a susţinut în mod activ reuniunea. Ei au convenit să lucreze în vederea unei participări globale cât mai largi", relatează Reuters, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt.

UPDATE Ucraina susţine că a ajuns să producă la fel de multe drone cu rază lungă de acţiune ca Rusia

UPDATE UE: 90% din profiturile de pe urma mărfurilor ruseşti vor fi folosite pentru a ajuta militar Ucraina

UPDATE Parlamentul Ucrainei votează pentru a extinde legea marţială

Parlamentul ucrainean a votat pe 8 mai pentru a aproba o prelungire de 90 de zile a legii marţiale, a declarat deputatul Yaroslav Zhelezniak.

Cea mai recentă prelungire, care trebuie încă semnată de Zelenski, va fi valabilă între 14 mai şi 11 august, notează Kyiv Independent.

În cadrul legii marţiale, bărbaţii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, cu unele excepţii, nu au voie să părăsească ţara, deoarece pot fi chemaţi la serviciul militar.

UPDATE Ursula von der Leyen: Putin vrea să vadă din nou imperii şi autocraţii în Europa

UPDATE Moscova ameninţă din nou Vestul: trupele franceze în Ucraina, o ţintă legitimă; implicarea NATO în război, periculoasă

UPDATE Rusia anunţă că a cucerit încă două sate ucrainene

Forţele ruse au afirmat miercuri că au cucerit încă două sate în regiunile Doneţk şi Harkov.

Ministerul rus al Apărării a declarat că grupările sale din centrul şi vestul ţării au ocupat Novokalynove în Doneţk, în estul Ucrainei, şi Kyslivka, în Harkov, în nord-estul Ucrainei, scrie CNBC.

Ministerul nu a furnizat dovezi pentru afirmaţiile sale, anunţate pe Telegram, deşi forţele ruseşti au făcut progrese treptate în estul Ucrainei în ultimele săptămâni. 

UPDATE Rusia: Războiul s-ar încheia în două săptămâni dacă Occidentul ar înceta să mai susţină Ucraina

Rusia a reluat afirmaţiile făcute de şeful politicii externe a Uniunii Europene care sugerează că războiul din Ucraina s-ar termina în doar două săptămâni dacă Occidentul ar opri livrările militare către Kiev. 

Josep Borrell a declarat la începutul acestei luni că existenţa Ucrainei depindea de Occident, notează Sky News şi The Guardian.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, a declarat în această dimineaţă că Occidentul a ridicat nivelul retoricii cu privire la Rusia. 

UPDATE Kremlinul nu comentează nimic despre complotul de asasinare a lui Zelenski

Kremlinul a refuzat să comenteze rapoartele ucrainene care sugerează că serviciile de securitate au dejucat un complot rusesc de răpire şi asasinare a preşedintelui Volodimir Zelenski şi de ucidere a altor oficiali de rang înalt de la Kiev.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu comentează această afirmaţie, dar a adăugat că este puţin probabil ca aceasta să fie o informaţie exactă.

Unele rapoarte au sugerat că complotul a fost gândit ca „un cadou” pentru preşedintele rus Vladimir Putin, care a depus ieri jurământul pentru un nou mandat, scrie Sky News.

UPDATE China îl felicită pe Vladimir Putin pentru noul său mandat

Ministerul de Externe al Chinei l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia învestirii sale în funcţia de preşedinte al Rusiei, potrivit unui purtător de cuvânt.

„China îl felicită pe preşedintele Putin cu ocazia învestirii sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, precizând că preşedintele Xi Jinping i-a trimis deja un mesaj de felicitare lui Putin pentru realegerea sa, scrie The Guardian.

UPDATE Zaharova: Dacă Franţa trimite trupe în Ucraina, vor fi ţinte legitime pentru atac

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi considerate ţinte legitime de către armata rusă, notează The Guardian şi Sky News.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia vede deja un număr tot mai mare de cetăţeni francezi printre cei ucişi în războiul din Ucraina. „Este caracteristic faptul că Macron însuşi explică această retorică prin dorinţa de a crea un fel de «incertitudine strategică» pentru Rusia”, a spus ea.

UPDATE Ucraina marchează prima „Zi a comemorării şi a victoriei asupra nazismului” în cel de-al Doilea Război Mondial

Ucraina marchează pe 8 mai „Ziua comemorării şi a victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial”, prima dată de când data sărbătorii a fost schimbată oficial în 2023, scrie Kyiv Independent.

În 2023, preşedintele Volodimir Zelenski a semnat o lege prin care a schimbat oficial data comemorării celui de-al Doilea Război Mondial în Ucraina la 8 mai, aliniindu-se astfel cu cea mai mare parte a Europei şi indicând o ruptură completă de sărbătoarea din epoca sovietică.

Rusia şi unele foste ţări sovietice sărbătoresc Ziua Victoriei pe 9 mai, folosind termenul de Marele Război Patriotic.

UPDATE Iohannis: România este deschisă să discute despre trimiterea unui sistem Patriot în Ucraina

UPDATE Capul Verde este prima ţară africană care acceptă să se alăture summitului pentru pace din Elveţia

Reprezentanţii din Capul Verde se vor alătura viitorului summit pentru pace care va avea loc în Elveţia în luna iunie, devenind astfel prima ţară africană care îşi confirmă participarea, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski la 7 mai.

Liderul ucrainean a declarat că a vorbit la telefon cu prim-ministrul din Capul Verde, Ulisses Correia e Silva, şi „i-a mulţumit pentru sprijinul acordat formulei de pace şi pentru poziţia sa personală de principiu privind invazia rusă”.

„Vocea Africii este importantă atunci când vine vorba de sprijinul global pentru o pace dreaptă în Ucraina”, a adăugat Zelenski, potrivit Kyiv Independent.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

„Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”, a scris ministrul ucrainean al Energiei, German Galushchenko, pe Telegram.

Au fost vizate instalaţiile de generare şi transmitere a energiei electrice din regiunile Poltava, Kirovohrad, Zaporojie, Lviv, Ivano-Frankivsk şi Vinnytsia, a adăugat el.

Operatorul reţelei naţionale ucrainene Ukrenergo a anunţat pe Telegram că echipamentele de la una dintre instalaţiile sale din centrul Ucrainei au fost avariate, fără a oferi mai multe detalii.

În regiunea Poltava, o instalaţie de infrastructură energetică a fost lovită de un atac cu drone, declanşând un incendiu, a scris guvernatorul regiunii Filip Pronin, pe Telegram. Potrivit informaţiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime.

Guvernatorii regiunilor Vinnytsia şi Zaporojie au anunţat că au fost avariate instalaţii de infrastructură civilă critică, fără a oferi detalii suplimentare.

Toate rachetele care vizau Kievul au fost distruse, a declarat Serhiy Popko, şeful administraţiei militare a oraşului, pe Telegram.

Sistemele de apărare aeriană au fost angajate, de asemenea, în respingerea atacului rusesc deasupra regiunii Lviv, unde au avut loc mai multe explozii, au declarat oficiali regionali.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici