Reconstrucţia oraşului Christchurch după seismul soldat cu 161 de victime va dura cel puţin zece ani

Reconstrucţia oraşului Christchurch, devastat de un cutremur soldat cu cel puţin 161 de victime, va dura mai mult de zece ani, au anunţat, joi, autorităţile locale.

26 afișări
Imaginea articolului Reconstrucţia oraşului Christchurch după seismul soldat cu 161 de victime va dura cel puţin zece ani

Reconstrucţia oraşului Christchurch după seismul soldat cu 161 de victime va dura cel puţin zece ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conform ultimului bilanţ, seismul produs în data de 22 februarie s-a soldat cu cel puţin 161 de morţi, însă poliţia estimează că numărul victimelor ar putea ajunge la 240, deoarece persoanele date dispărute au puţine şanse să fi supravieţuit.

Reconstrucţia oraşului Christchurch va dura "mai mult de zece ani", a declarat ministrul neo-zeelandez al Dezvoltării economice, David Carter, în timp ce primarul Bob Parker a afirmat că redeschiderea cartierului de afaceri va putea avea loc abia peste câteva luni.

Aproximativ o treime din centrul oraşului, unde se află în principal clădiri de birouri, a fost afectată de cutremur, clădirile prăbuşindu-se la seism sau urmând să fie demolate din cauza avariilor grave.

"Puteţi vedea că, din cauza nivelului distrugerilor din centrul de afaceri, acesta nu va putea fi redeschis decât peste câteva luni", a spus Parker.

Autorităţile din Christchurch rămân însă decise să găzduiască meciurile Cupei mondiale la rugby, programate pentru toamna acestui an. Printre cele şapte meciuri care se vor desfăşura la Christchurch se numără şi două sferturi de finală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici