Rezoluţia suplimentară cu tema „Republica Moldova”, inclusă în Declaraţia OSCE de la Vancouver

La sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa a fost adoptată şi inclusă în Declaraţia OSCE de la Vancouver rezoluţia suplimentară cu tema „Republica Moldova”, anunţă Dan Barna: „O victorie importantă”.

266 afișări
Imaginea articolului Rezoluţia suplimentară cu tema „Republica Moldova”, inclusă în Declaraţia OSCE de la Vancouver

Rezoluţia suplimentară cu tema „Republica Moldova”, inclusă în Declaraţia OSCE de la Vancouver

„La sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa a fost adoptată, şi inclusă în Declaraţia OSCE de la Vancouver, rezoluţia suplimentară cu tema <Republica Moldova>, iniţiată de Dan Barna, vicepreşedinte USR şi preşedintele delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE, şi Veronica Roşca, preşedinta delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE”, potrivit unui comunicat de presă.

„Adoptarea acestei rezoluţii este o victorie importantă de susţinere concreta a demersului activ al României de a sprijini Republica Moldova. Scopul rezoluţiei este menţinerea priorităţilor privind integritatea teritorială a Moldovei şi situaţia transnistreană pe agenda politică internaţională. Rezoluţia solicită înlocuirea forţelor ruseşti de menţinere a păcii din Transnistria cu o forţă civilă internaţională. Menţinerea trupelor ruseşti pe teritoriul Moldovei nu este de natură să contribuie la un climat de pace. De aceea ele ar trebui retrase cât mai repede. În textul adoptat ieri (marţi - n.r.) am pus accentul pe respectarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană şi am făcut un apel politic prin vocea OSCE la toţi actorii relevanţi să contribuie la menţinerea păcii şi securităţii în regiunea transnistreană şi nu numai”, spune vicepreşedintele USR Dan Barna.

Dan Barna a mai precizat că în cadrul rezoluţiei sunt recunoscute progresele realizate de Republica Moldova până în prezent şi este susţinută continuarea reformelor necesare îndeplinirii parcursului european al Moldovei. De asemenea, rezoluţia include şi un amendament al delegaţiei SUA prin care sunt apreciate solidaritatea Republicii Moldova cu Ucraina şi eforturile în sprijinirea migranţilor ucraineni.

În iunie 2024, Parlamentul României va găzdui la Bucureşti a 31-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a OSCE şi în acest sens au început în cadrul delegaţiei României demersurile de pregătire a acestui eveniment istoric.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
barna,
osce,
r. moldova

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici