Rusia înregistrează vânzări record de armament în 2012

Exporturile de echipament militar din Rusia, al doilea furnizor global de armament, au atins un nivel record, de 15,2 miliarde de dolari în 2012, a anunţat luni un oficial de rang înalt, citat de agenţiile de presă ruse.

275 afișări
Imaginea articolului Rusia înregistrează vânzări record de armament în 2012

Rusia înregistrează vânzări record de armament în 2012 (Imagine: Claudiu Irimie / MediafaxFoto)

Aceste cifre, care ar trebui să fie recalculate la sfârşitul lui ianuarie - începutul lui februarie, depăşesc obiectivul guvernamental de 12%, a precizat Aleksandr Fomin, director al Serviciului federal de cooperare militaro-tehnică.

Nivelul reprezintă o creştere de 15% în comparaţie cu 2011, an în care Moscova a livrat armament în valoare de 13,2 miliarde de dolari.

Rusia, al doilea furnizor global de armament, după Statele Unite, şi-a dublat vânzările de arme în raport cu începutul anilor 2000.

Ţara are drept clienţi importanţi India şi China şi continuă să vândă echipamente Siriei, însă arfirmă că este vorba doar despre echipamente de apărare antiaeriană, nicidecum armament în adevăratul sens al cuvântului.

Fomin a precizat că Afganistanul, Ghana, Tanzania şi Oman figurează printre noii clienţi ai industriei ruse în 2012.

În decembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a salutat nivelul record de exporturi militare şi a precizat că noile contracte semnate în 2012 (inclusiv pentru livrări ulterioare) au o valoare de 15 miliarde de dolari.

La sfârşitul lunii decembrie, Putin a profitat de călătoria oficială în India, primul importator mondial de armament, pentru a semna acorduri de miliarde de dolari, în special pentru elicoptere şi avioane de vânătoare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici