Rusia promite că va respecta integritatea teritorială a Ucrainei, a anunţat John Kerry

Washingtonul a afirmat joi că Rusia s-a angajat să respecte integritatea teritorială a Ucrainei şi că Moscova i-a oferit asigurări că nu se află în spatele crizei din Crimeea, o regiune autonomă ucraineană.

161 afișări
Imaginea articolului Rusia promite că va respecta integritatea teritorială a Ucrainei, a anunţat John Kerry

John Kerry (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Secretarul de Stat american, John Kerry, a avut o discuţie telefonică joi seară cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în contextul escaladării tensiunilor din Crimeea, unde staţionează flota rusă.

John Kerry, la fel ca şi Casa Albă, a îndemnat Rusia să evite "provocările" în criza din Ucraina, avertizând că urmăreşte îndeaproape manevrele militare ruse din regiune.

În cursul discuţiei telefonice, şeful diplomaţiei ruse "a declarat că manevrele militare efectuate nu sunt legate de Ucraina şi au fost programate anterior. De asemenea, el a reiterat declaraţia preşedintelui (rus Vladimir) Putin potrivit căreia Rusia va respecta integritatea teritorială a Ucrainei", a anunţat Kerry.

Şeful diplomaţiei americane s-a exprimat în cadrul unei conferinţe alături de omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, a cărui ţară este implicată în soluţionarea crizei ucrainene.

"Noi vom urmări ce va face Rusia în următoarele zile, dacă îşi confirmă declaraţia. Declaraţiile sunt declaraţii, cuvintele sunt cuvinte şi am învăţat cu toţii că actele sunt cele care fac diferenţa", a subliniat secretarul de Stat american.

"Ne aşteptăm ca Rusia să fie transparentă în legătură cu aceste activităţi şi să evite actele de provocare", a spus mai devreme purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

"Cerem (autorităţilor ruse) să nu ia măsuri care ar putea fi greşit interpretate sau să facă erori într-o perioadă foarte delicată", a adăugat Carney.

Încercând să se arate mai conciliant, Kerry a a spus că solicită "Rusiei să lucreze cu Statele Unite şi cu prietenii şi aliaţii noştri în vederea sprijinirii Ucrainei în reconstrucţia unităţii, securităţii şi economiei sale".

"Suntem pregătiţi cu toţii să primim Rusia la masă pentru a crea o Ucraină democratică şi pluralistă", a subliniat Kerry, oferind asigurări că regimul de la Kiev "nu a fost încurajat din exterior".

La rândul său, Rusia a asigurat că va respecta acordurile semnate cu Ucraina privind flota sa la Marea Neagră.

Joi, zeci de bărbaţi înarmaţi au preluat controlul asupra sediilor Guvernului şi Parlamentului Crimeei, la Simferopol, capitala acestei regiuni autonome ucrainene, şi au arborat steagul rus, stârnind reacţii de îngrijorare din partea comunităţii internaţionale. Crimeea, o peninsulă rusofonă din sudul Ucrainei, găzduieşte flota rusă din Marea Neagră.

Pe plan economic, Kerry a anunţat miercuri că Statele Unite vor garanta un împrumut în valoare de un miliard de dolari pentru Ucraina, care ar urma să fie oferit de instituţiile financiare internaţionale.

Ministrul german Steinmeier s-a felicitat în legătură cu acest fapt şi a confirmat că "Uniunea Europeană va urma să ofere probabil aceeaşi sumă". El urmează să se întâlnească vineri, la Washington, cu directoarea Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde.

"Ţinând cont de situaţia din ţară şi de profunda criza economică (...), ar fi bine ca sprijinul nostru să fie coordonat", a pledat Steinmeier.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici