Schimb de focuri între militarii afgani şi forţele NATO în Jalalabad

Un schimb de focuri între militarii afgani şi cei ai NATO a avut loc miercuri în estul Afganistanului, iar un soldat afgan a fost ucis, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, relatează Reuters, în pagina electronică.

361 afișări
Imaginea articolului Schimb de focuri între militarii afgani şi forţele NATO în Jalalabad

Schimb de focuri între militarii afgani şi forţele NATO în Jalalabad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Agenţia afgană Pajhwok a anunţat că schimbul de focuri a avut la Jalalabad, în timpul unei vizite a ambasadorului american în Afganistan, Michael McKinley, care s-a întâlnit cu guvernatorul provinciei, Javed Hamim Kakar. Potrivit CNN, un militar afgan a deschis focul asupra forţelor americane în apropiere de reşedinţa guvernatorului provinciei.

Potrivit unei surse citate de Pajhwok, trei militari americani au fost răniţi, în timp ce un soldat afgan a fost ucis şi alţi doi răniţi.

Acesta nu este primul incident de acest tip din Afganistan. Astfel, membri ai trupelor aliate şi civili occidentali care lucrează în această ţară au fost atacaţi în mai multe rânduri, în ultimii ani, de către militari afgani sau insurgenţi deghizaţi în militari afgani.

În august, un militar afgan l-a ucis pe generalul american de divizie Harold J Green în timpul unei întâlniri între trupe afgane şi aliaţii lor din NATO. Atacatorul, ucis într-un schimb de focuri, a rănit alţi 15 militari.

Trupele NATO au luat măsuri de securitate speciale pentru a încerca să prevină acest tip de atacuri. Coaliţia a introdus în patrulele comune "agenţi de pază", însărcinaţi să prevină aceste atacuri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici