Schimb de focuri între trupele indiene şi pakistaneze în Kashmir

Cel puţin un militar pakistanez a fost ucis într-un schimb de focuri între trupele indiene şi cele pakistaneze izbucnit duminică la frontiera disputatei provincii Kashmir, incidentul riscând să amplifice tensiunile între cele două puteri nucleare.

197 afișări
Imaginea articolului Schimb de focuri între trupele indiene şi pakistaneze în Kashmir

Schimb de focuri între trupele indiene şi pakistaneze în Kashmir (Imagine: AFP - Arhiva MediafaxFoto)

Armata pakistaneză acuză trupele indiene că au atacat un post de control în zona Sawan Patra, la frontiera provinciei Kashmir, disputată de cele două state. Armata indiană neagă informaţiile că ar fi atacat poziţii pakistaneze.

"Trupele pakistaneze nu au făcut decât să riposteze la un atac armat indian", a insistat purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, citat de Reuters.

Cele două părţi au deschis focul peste "linia de control" - zona demilitarizată recunoscută pe plan internaţional.

"Trupele indiene nu au pătruns în zona demilitarizată. Totuşi, este vorba de o încălcare a termenilor armistiţiului de către Pakistan", susţine, la rândul său, purtătorul de cuvânt al armatei indiene, colonelul Jagadish Dahiya.

Incidentul s-a soldat cu moartea unui militar pakistanez şi rănirea altuia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici