Scholz, în zbor spre Moscova, într-o misiune cu mize mari de a preveni războiul

După ce a vizitat luni Kievul, cancelarul Olaf Scholz se îndreaptă spre Moscova marţi pentru a discuta direct cu preşedintele Vladimir Putin despre situaţia de criză din Europa.

2018 afișări
Imaginea articolului Scholz, în zbor spre Moscova, într-o misiune cu mize mari de a preveni războiul

Cancelarul german Olaf Scholz se îndreaptă marţi, 15 februarie, către Moscova, pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, într-o misiune cu mize mari de a preveni războiul, cel mai mare partener comercial al Rusiei în Europa avertizând asupra unor sancţiuni de amploare dacă va ataca Ucraina.

Călătoria de o zi a lui Scholz, după ce a vizitat Kievul luni, face parte din diplomaţia occidentală frenetică de a încerca să oprească un potenţial atac deoarece peste 100.000 de soldaţi ruşi se îngrămădesc la graniţele Ucrainei.

Cancelarul a spus că va transmite mesajul Occidentului şi va susţine că sunt deschişi la dialog cu privire la preocupările de securitate ale Rusiei, dar că va impune sancţiuni dacă va invada Ucraina.

„Suntem pregătiţi pentru sancţiuni de mare anvergură şi eficiente, în coordonare cu aliaţii noştri”, a spus el la Kiev luni, înainte de a se întoarce la Berlin, notează Reuters.

Avertismentele privind sancţiunile ar putea fi considerabile din partea Germaniei, partenerul comercial numărul unu al Rusiei în Europa şi cel mai mare consumator de gaze naturale ruseşti, deşi acest lucru ar putea limita şi acţiunile lui Scholz.

El a semnalat luna trecută că „totul va trebui să fie discutat dacă va exista o intervenţie militară” când a fost întrebat despre conducta Nord Stream 2 din Rusia în Germania, care are scopul de a aduce mai mult gaz rusesc în Europa de Vest, ocolind ţara tradiţională de tranzit Ucraina.

Totuşi, cancelarul nu a promis că va opri Nord Stream 2 şi nici măcar nu a adus în discuţie conducta în legătură cu posibilele sancţiuni împotriva Rusiei, spre deosebire de preşedintele American, Joe Biden, care a declarat săptămâna trecută că va opri conducta dacă Rusia ar invada.

Rusia neagă intenţia de a invada, acuzând Occidentul, care a trimis un val de oficiali la Moscova şi Kiev, de isterie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici