SCURGERI RADIOACTIVE ÎN JAPONIA. Evacuări pe o rază de 20 de km. Cel puţin 3 persoane au fost iradiate - VIDEO

O scurgere de cesiu radioactiv a fost detectată, sâmbătă, la centrala nucleară Fukushima 1, situată la 250 de kilometri nord de Tokyo, iar Agenţia pentru securitate nucleară şi industrială a apreciat că într-unul dintre reactoare s-ar putea declanşa un proces de fisiune nucleară.

Share pe Facebook 178 afişări

SCURGERI RADIOACTIVE ÎN JAPONIA. Clădirea reactorului de la Fukushima 1 s-a prăbuşit după o explozie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

19:20 - Explozia nu a avariat reactorul 1 al centralei

Explozia produsă sâmbătă la centrala nucleară japoneză Fukushima 1 nu a avut loc la reactorul 1, iar învelişul acestuia nu a fost avariat, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, Yukio Edano, citat de agenţia Kyodo în pagina electronică.

El a precizat că deflagraţia a provocat prăbuşirea acoperişului şi zidurilor clădirii care adăposteşte reactorul, însă învelişul acestuia nu a fost afectat.

Explozia a avut loc în momentul în care vaporii eliberaţi din înveliş au intrat în contact cu oxigenul din atmosferă, a spus Edano.

El a adăugat că operatorul Tokyo Electric Power a început răcirea reactorului cu apă de mare şi injectează acid boric pentru a preveni o situaţie critică, însă procesul de injectare a apei va dura mai multe ore.

18:33 - Incidentul nuclear, evaluat la gradul 4 pe o scară cu şapte gradaţii

Incidentul nuclear produs sâmbătă în Japonia este evaluat la gradul 4 pe o scară cu şapte gradaţii, a anunţat Agenţia japoneză pentru securitate nucleară şi industrială.

Gravitatea unui eveniment produs într-o uzină nucleară este evaluată cu valori cuprinse între 0, care indică absenţa oricărei anomalii, şi 7, care indică un accident major.

Nivelul 4 corespunde accidentelor care nu generează riscuri importante în afara centralei, conform documentelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Termenul "anomalie" este utilizat pentru evenimentele evaluate la nivelul 1, iar termenul "incident" este specific evenimentelor încadrate la nivelele 2 şi 3.

Un reprezentant al agenţiei nipone a precizat că un eveniment de nivelul 4 este cel mai grav înregistrat până în prezent în Japonia.

17:30 - Cel puţin trei japonezi care locuiesc într-un oraş situat în apropierea centralei nucleare afectate de o explozie au fost iradiaţi

Aceste trei persoane făceau parte dintr-un grup de circa 90 de pacienţi internaţi într-un spital din oraşul Futaba-machi şi au fost alese la întâmplare de medici pentru a fi supuse unor teste după incidentul nuclear, a anunţat televiziunea publică NHK.

Medicii au descoperit că toţi trei au fost iradiaţi, au declarat NHK şi agenţia Jiji, citând guvernul local din Fukushima.

Pacienţii au aşteptat echipele de salvare într-o şcoală în care fuseseră transferaţi apoi cu elicopterul, în momentul în care o explozie s-a produs în centrala nucleară Fukushima Nr.1.

Aceste trei persoane, a căror vârstă nu este cunoscută, vor fi supuse unui procedeu special pentru decontaminare radioactivă, dar starea lor de sănătate nu prezintă nimic anormal, a afirmat NHK.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Yukio Edano, a adăugat că nivelul radiaţiilor de la faţa locului "mai degrabă a scăzut" după explozie.

16:20 - O replică seismică a avut loc în apropierea centralei nucleare

O replică seismică având magnitudinea preliminară de 6 s-a produs sâmbătă în apropiere de centrala nucleară Fukushima Nr.1 din Japonia, afectată deja de o explozie, relatează Sky News.

14:20 - Guvern: Învelişul reactorului nu a fost avariat de explozie

Învelişul reactorului numărul 1 de la centrala nucleară Fukushima 1 nu a fost avariat în urma exploziei de sâmbătă, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, citând informaţii furnizate de operatorul Tokyo Electric Power (TEPCO).

El a adăugat că nivelul de radioactivitate din zona centralei a scăzut după explozia produsă sâmbătă, în urma căreia acoperişul şi pereţii unei clădiri a centralei s-au prăbuşit.

14:00 - Explozia, provocată de vapori de apă din procesul de răcire

Explozia de sâmbătă de la centrala nucleară japoneză Fukushima a fost provocată de vapori de apă proveniţi din procesul de răcire şi nu a afectat reactoarele, a anunţat guvernul nipon, citat de CNN.

12:30 - Evacuare pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralelor nucleare

Autorităţile japoneze au decis sâmbătă evacuarea persoanelor aflate pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralelor nucleare de la Fukushima.

Măsura de precauţie suplimentară a fost decisă de Guvern, la mai puţin de patru ore după o explozie care a distrus parţial clădirea care adăposteşte reactorul 1 al centralei.

După cutremur, sistemul de răcire al reactorului a fost avariat, iar presiunea internă a înregistrat creşteri anormale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano, a declarat sâmbătă că autorităţile "iau toate măsurile pentru a asigura securitatea locuitorilor" din zona centralelor.

Agenţia japoneză pentru securitate nucleară şi industrială consideră că este puţin probabil ca explozia de sâmbătă de la centrala nucleară Fukushima 1 să fi avariat grav incinta reactorului.

12:10 - Guvernul japonez ia măsuri pentru asigurarea securitatăţii locuitorilor din zonă

Autorităţile japoneze iau toate măsurile pentru a asigura securitatea locuitorilor din zona centralelor nucleare de la Fukushima.

Explozia, produsă la ora locală 15.36 (8.36, ora României), s-a soldat şi cu rănirea uşoară a patru persoane, a precizat postul public de televiziune NHK.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano, a declarat că "a fost informat despre o explozie" produsă la Fukushima 1, precizând că autorităţile încearcă să obţină mai multe date despre incident. El a adăugat că în zonă urmează să ajungă echipe speciale de pompieri, antrenate pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.

10:30 - Clădirea reactorului de la centrala nucleară Fukushima s-a prăbuşit

Acoperişul şi zidurile clădirii reactorului de la centrala nucleară Fukushima s-au prăbuşit, la scurt timp după ce în zonă a fost auzită o explozie, a anunţat televiziunea japoneză NHK.

Deasupra centralei este vizibil un nor de fum alb, iar mai mulţi angajaţi au fost răniţi, conform presei japoneze.

VEZI AICI IMAGINI LIVE DIN JAPONIA

Surse guvernamentale au declarat că explozia a avut loc sâmbătă, în jurul orei locale 16.00 (9.00, ora României), iar Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul centralei, a precizat că explozia a avut loc după o replică seismică, aceasta determinând şi prăbuşirea clădirii.

Televiziunea publică japoneză NHK le-a recomandat sâmbătă locuitorilor din zona centralelor nucleare de la Fukushima să închidă ferestrele şi să-şi etanşeizeze locuinţele.

Experţi şi jurnalişti ai postului de televiziune le recomandă persoanelor aflate în exterior să îşi protejeze căile respiratorii şi să evite contactul direct al pielii cu aerul.

Cantitatea de radiaţii absorbită într-o oră de o persoană în zona centralei nucleare japoneze Fukushima este egală cu limita de radiaţii maximă la care poate fi expusă o persoană într-un an.

10:07 - Explozie la centrala nucleară Fukushima 1

O explozie a fost auzită, sâmbătă, la centrala nucleară japoneză Fukushima 1, iar deasupra zonei este vizibil un nor de fum alb, a anunţat agenţia niponă Jiji.

Nivelul de radioactivitate în zonă este de 20 de ori mai mare decât cel normal, a precizat televiziunea japoneză NHK, adăugând că mai mulţi angajaţi au fost răniţi în urma incidentului.

Un purtător de cuvânt al companiei Tokyo Electric Power (TEPCO) a precizat însă că procesul de fisiune nu a fost declanşat, iar compania încearcă să obţină o creştere a nivelului apei pentru răcirea reactorului numărul 1.

După cutremurul devastator produs vineri în Japonia, sistemul de răcire al reactorului 1 de la Fukushima a înregistrat mai multe defecţiuni, urmate de o creştere anormală a presiunii interne.

Mai mult de 215.000 de persoane au fost evacuate şi cazate în adăposturi din nordul şi estul Japoniei.

Mai mult de 100.000 de persoane au fost evacuate numai în prefectura Fukushima, 45.000 dintre acestea fiind locuitori din zona centralelor nucleare de la Fukushima.

Numărul total al persoanelor evacuate ar putea fi mult mai mare, însă poliţia nu dispune încă de informaţii privind situaţia din prefectura Miyagi, cel mai grav afectată de cutremur. Autorităţile japoneze au afirmat că mii de persoane sunt încă blocate în clădiri izolate de ape în prefectura Miyagi.

Guvernul a decis evacuarea populaţiei pe o rază de 10 kilometri în jurul centralei nucleare Fukushima 1 şi pe o rază de trei kilometri în zona centralei Fukushima 2, unde au fost înregistrate defecţiuni ale sistemelor de răcire a reactoarelor. Cele două centrale, care deservesc parţial regiunea Tokyo, sunt situate la circa 250 de kilometri nord de capitala niponă.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
JAPONIA ,
CUTREMUR ,
TSUNAMI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Iohannis îi ARUNCĂ ÎN AER toate calculele lui Dragnea. Anunţul de ULTIMĂ ORĂ al preşedintelui lasă tot PSD-ul FĂRĂ REPLICĂ