Scutul antirachetă rămâne o prioritate pentru preşedintele american Barack Obama

Întărirea alianţelor, extinderea parteneriatelor, dar şi amplasarea scutului antirachetă, care va avea elemente şi în România, reprezintă priorităţi în materie de politică externă pentru Partidul Democrat din SUA, relevă platforma democraţilor.

229 afișări
Imaginea articolului Scutul antirachetă rămâne o prioritate pentru preşedintele american Barack Obama

Scutul antirachetă rămâne o prioritate pentru preşedintele american Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit platformei democraţilor, publicate integral de New York Times în ediţia online, cele mai mari pericole cu care se confruntă Statele Unite sunt reprezentate de terorism, proliferarea nucleară, atacurile cibernetice şi biologice, schimbarea climatică şi criminalitatea transfrontalieră. Pentru a răspunde acestor provocări este nevoie de o cooperare eficientă la nivel global, se arată în platforma Partidului Democrat.

"Preşedintele Obama şi Partidul Democrat înţeleg că aceasta depinde de o colaborare strânsă cu aliaţii noştri tradiţionali, de cultivarea parteneriatelor cu noi centre de influenţă (...)", se menţionează în document.

În ceea ce priveşte Europa, actualul preşedinte american, care vizează un nou mandat la Casa Albă la alegerile din 6 noiembrie, precum şi Partidul Democrat sunt de părere că "fundamentul securităţii globale este reprezentat în continuare de relaţia (SUA, n.r.) cu aliaţii tradiţionali din Europa şi Asia şi de angajamentele privind apărarea acestora", se mai arată în platforma democraţilor.

De asemenea, preşedintele democrat în exerciţiu continuă "abordarea adaptativă în etape" în ceea ce priveşte scutul european antirachetă, ce este menit să protejeze atât Europa cât şi Statele Unite de eventuale ameninţări din partea Iranului sau din alte zone.

"Considerăm că SUA şi Rusia pot coopera în privinţa scutului antirachetă, dar am clarificat că vom merge înainte cu sistemul nostru, începând cu paşii pe care i-am făcut pentru desfăşurarea acestuia în Polonia, Turcia şi România", se arată în platforma Partidului Democrat.

Democraţii insistă şi asupra importanţei întăririi forţei NATO, considerată o organizaţie crucială în ceea ce priveşte securitatea. Operaţiunile militare desfăşurate în Afganistan au întărit capacităţile organizaţiei în materie de luptă, precum şi abilitatea acesteia de a coopera la nivel politic. Acestea s-au dovedit importante în cazul reacţiei la situaţia din Libia. Având în vedere că implicarea NATO în Afganistan va scădea, Alianţa Nord-Atlantică va avea oportunitatea de a se concentra asupra provocărilor secolului XXI, se adaugă în documentul menţionat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici