Silvio Berlusconi a scăpat de procesul pentru fraudă fiscală, din lipsă de probe

Judecătorul Maria Vicidomini de la Tribunalul din Milano (nord), care a condus audierile preliminare, a hotărât marţi să nu îl trimită în faţa justiţiei pe premierul italian Silvio Berlusconi în cazul Mediatrade, în care acesta este suspectat de fraudă fiscală.

211 afișări
Imaginea articolului Silvio Berlusconi a scăpat de procesul pentru fraudă fiscală, din lipsă de probe

Silvio Berlusconi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Maria Vicidomini a apreciat că probele împotriva lui Berlusconi nu sunt suficiente pentru a justifica trimiterea lui în faţa justiţiei, precizează cotidianul de stânga La Repubblica.

În schimb, magistratul i-a trimis în justiţie pe fiul premierului, Piersilvio Berlusconi, vicepreşedintele Mediaset, şi pe Fedele Confalonieri, preşedintele imperiului televiziunilor familiei Berlusconi, alături de alte nouă persoane.

Cazul Mediatrade, în care "Il Cavaliere" era suspectat de fraudă fiscală şi abuz de încredere, vizează o presupusă suprafacturare a drepturilor de difuzare cumpărate de Mediatrade-RTL, o societate din cadrul grupului său Mediaset, cu acţionari majoritari americani, lucru care ar fi permis constituirea unor fonduri ilegale.

Silvio Berlusconi este singurul dintre cei 12 inculpaţi în acest caz care nu a fost trimis în justiţie. Între ei se află şi Franck Agrama, un producător american care a fost prezentat de Parchet ca asociat "secret" al şefului Guvernului.

Procesul celor 11 persoane trimise în faţa justiţiei va începe la 22 decembrie, la Tribunalul din Milano.

Hotărârea judecătorului cu privire la Berlusconi îi oferă un răgaz, în contextul în care el este judecat la Tribunalul din Milano în alte trei cazuri.

Berlusconi, în vârstă de 75 de ani, este judecat pentru coruperea martorului în cazul Mills, fraudă fiscală în afacerea Mediaset şi întreţinere de relaţii sexuale cu minori în schimbul unor sume de bani şi abuz de putere, în cadrul scandalului sexual "Rubygate".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici