Silvio Berlusconi neagă că ar fi plătit vreodată pentru a avea relaţii sexuale cu o femeie

Premierul italian, Silvio Berlusconi, s-a apărat într-un mesaj video, duminică, declarând că nu a "plătit niciodată pentru relaţii cu o femeie" şi respingând în bloc ancheta asupra cazului Ruby, în care este acuzat, la Milano, de relaţii sexuale cu o minoră şi abuz de putere.

21 afișări
Imaginea articolului Silvio Berlusconi neagă că ar fi plătit vreodată pentru a avea relaţii sexuale cu o femeie

Silvio Berlusconi neagă că ar fi plătit vreodată pentru a avea relaţii sexuale cu o femeie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este un lucru care nu mi s-a întâmplat niciodată, nici măcar o singură dată, în viaţa mea. L-aş considera degradant pentru demnitatea mea", a declarat Berlusconi, care este suspectat că a oferit sume de bani unei tinere marocane, cunoscută sub numele de Ruby, în schimul unor relaţii sexuale, pe când aceasta era minoră.

În cadrul anchetei, a cărei deschidere a fost anunţată vineri de Parchetul din Milano, Berlusconi mai este suspectat şi că a abuzat de funcţia de premier pentru a o elibera pe Ruby, pe adevăratul ei nume Karima El Mahroug, imediat după ce a fost arestată pentru un furt, în mai.

În mesajul adresat Promotorilor Libertăţii, o organizaţie din cadrul partidului său de centru-dreapta, Poporul Libertăţii (PdL), Berlusconi a dezvăluit că a avut, de la despărţirea de soţia sa, Veronica Lario, în 2009, "o relaţie afectivă stabilă" cu o altă femeie.

El a spus că "nu a vrut să vorbească despre acest lucru pentru a nu o expune presei", dar a subliniat că această persoană "este adesea" cu el şi "nu ar fi acceptat, cu siguranţă, să se producă, în timpul cinelor sau după acestea, faptele absurde relatate de jurnale".

Potrivit presei italiene, care citează mărturii ale unor prostituate, Ruby a participat la petreceri în vila de la Arcore a lui Berlusconi, lângă Milano, unde numeroase tinere invitate, între care şi tânăra marocană, ar fi ajuns în patul premierului. Presa afirmă că ele ar fi primit cel puţin 5.000 de euro de "prestaţie".

Berlusconi nu a negat că a ajutat-o pe Ruby. "Viaţa mea de om de afaceri m-a învăţat cât de dificil poate fi pentru o tânără să se afirme. De aceea, atunci când pot, caut să ajut pe cineva care are nevoie" de ajutor, a explicat premierul.

Dar el subliniază că ea însăşi "neagă că ar fi primit vreodată avansuri şi, cu atât mai mult, că ar fi avut relaţii sexuale" cu el, ea "prezentându-se tuturor ca având 24 de ani". Tânăra a împlinit vârsta de 18 ani la 2 noiembrie.

Magnatul în domeniul televiziunii private, proprietar al grupului Mediaset, a subliniat că el "cunoaşte bine lumea spectacolului" şi cât de dificil poate fi să ai o carieră în acest domeniu, afirmând că a "dat de lucru la zeci de mii de persoane şi că a ajutat sute (de persoane), fără a cere vreodată ceva în schimb".

Berlusconi a criticat din nou magistratura, afirmând că procurorii din Milano au deschis o anchetă "imediat după" victoria care a constituit-o, pentru el, un vot de încredere în Parlament, la 14 decembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici