Sofia a admis că ar putea adera la Schengen în 2017

Bulgaria a admis luni că aderarea sa la spaţiul Schengen este susceptibilă să aibă loc în 2017, cu un an înainte ca Sofia să preia preşedinţia Uniunii Europene, relatează site-ul Euractiv.com.

352 afișări
Imaginea articolului Sofia a admis că ar putea adera la Schengen în 2017

Sofia a admis că ar putea adera la Schengen în 2017 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul bulgar de Externe Kristian Vighenin a declarat că aşteaptă ca o decizie cu privire la aderarea Bulgariei să fie adoptată în 2014. Invitat de Euractiv să ofere detalii în acest sens, ministrul a spus că, potrivit acestui scenariu, aderarea cu frontierele aeriene ar urma să aibă loc în 2015, iar cu cele terestre în 2017, când Bulgaria va deveni membru deplin al spaţiului de liberă circulaţie.

Vighenin a apreciat că acest calendar este necesar să fie considerat mai degrabă o "orientare" realistă, decât un plan, la care se angajează pe deplin.

Comisia Europeană (CE) consideră, de peste doi ani, că România şi Bulgaria, care au aderat la UE în 2007, sunt pregătite din punct de vedere tehnic să adere la spaţiul Schengen. Fostul premier bulgar Boiko Borisov declara în 2009 că obiectivul Bulgariei era aderarea la acest spaţiu în 2011.

Însă un număr de state membre UE, în special Olanda şi Germania, se opun în continuare aderării celor două ţări şi şi-au folosit dreptul de veto în acest sens în mai multe rânduri.

Olanda, în special, insistă că nu va mai recurge la votul de veto după două rapoarte de monitorizare pozitive ale CE în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), însă până în prezent niciun raport MCV referitor la cele două ţări nu poate fi considerat "pozitiv", notează Euractiv.

Vighenin a recunoscut că monitorizarea UE va continua şi în mandatul viitoarei Comisii, care va fi formată în toamnă pentru un mandat de cinci ani. În privinţa MCV, ministrul bulgar a apreciat că sunt necesare negocieri "calme" cu CE asupra viitorului acestui mecanism şi perspectivei abandonării lui, adăugând că asemenea negocieri vor avea loc, probabil, după formarea unui nou colegiu de comisari.

Ministrul a subliniat că este necesar să se observe nu doar modul în care Bulgaria respectă MCV, ci şi dacă mecanismul funcţionează şi dacă este capabil să-şi atingă scopurile.

În acest context, Vighenin a declarat că este realist să se "acorde o perioadă de timp" acestor negocieri. Cum Bulgaria urmează să preia preşedinţia Consiliului UE în a doua jumătate a lui 2018, el a declarat că ar fi "logic" ca Sofia să fi intrat în spaţiul Schengen până atunci. "Dar să nu fiu înţeles greşit. Nu susţin amânarea deciziei până în 2018. Spun că, până în 2018, aceste probleme este necesar să fie soluţionate", a subliniat el.

CE urmează să publice miercuri rapoarte MVC atât pentru Bulgaria, cât şi pentru România. Ministrul bulgar a recunoscut că nu se aşteaptă la un "raport foarte pozitiv", din "motive obiective".

Pe de altă parte, diplomaţi bulgari care au solicitat protecţia anonimatului, s-au plâns Euractiv că rapoartele MCV generează "o presă nefavorabilă", care afectează mediul investiţiilor. "Multe ţări europene se confruntă cu probleme în aplicarea legii. De ce să fie stigmatizate numai Bulgaria şi România?", a declarat un diplomat.

În plus, Sofia susţine monitorizarea sistemelor de aplicarea legii în toate statele UE, iar asemenea idei îşi fac deja loc în efortul de reformare a sistemului Schengen.

În schimb, România s-a declarat pregătită să adere la Schengen, dar că nu va mai solicita stabilirea unei date în acest sens, pentru că s-a săturat să i se spună "data viitoare". "Suntem pregătiţi pentru Schengen atunci când sunteţi voi pregătiţi", le-a spus ministrul român de Interne Radu Stroe omologilor săi europeni recent, sugerând că ţara este victima ascensiunii populismului în unele state UE.

România va asigura preşedinţia UE în a doua jumătate a lui 2019.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici