SUA nu vor lăsa Europa pentru Asia, spune Kerry de Valentine's Day

Washingtonul nu va slăbi relaţia sa cu Europa în favoarea Asiei, i-a promis joi secretarul de Stat John Kerry Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton, glumind pe tema Valentine's Day, o sărbătoare foarte populară în Statele Unite.

353 afișări
Imaginea articolului SUA nu vor lăsa Europa pentru Asia, spune Kerry de Valentine's Day

SUA nu vor lăsa Europa pentru Asia, spune Kerry de Valentine's Day (Imagine: Stefan Micsik / MEdiafaxFoto)

"S-au scris multe despre eforturile intense ale Americii în regiunea Asia-Pacific. Vreau să subliniez, împreună cu Cathy că reorientarea angajată de către preşedintele Obama nu se face şi nu se va face în pofida relaţiei noastre cu Europa", a subliniat Kerry.

Diplomaţia "pivotului" sau "reorientării" Americii către Asia este o piesă centrală a politicii externe a preşedintelui Barack Obama. Unii critici o consideră un corolar al retragerii relative a Statelor Unite din Orientul Mijlociu şi din Europa.

"De fapt vrem o angajare mai mare în Europa, vrem ca ea să ne fie mai mult decât un partener", a declarat secretarul american, un susţinător al relaţiilor transatlantice, marcat de tinereţea petrecută în Germania şi Franţa.

Şefa diplomaţiei europene, care a fost primită de către John Kerry la Departamentul de Stat, a răspuns zâmbind că "nu poate să existe ocazie mai bună să te afli la Washington decât Valentine's Day pentru a sărbători acest parteneriat important" americano-european.

Ea s-a referit astfel la anunţul, marţi, al preşedintelui american Barack Obama de lansare a unor negocieri cu Uniunea Europeană (UE) asupra unui acord transatlantic în domeniile comerţului şi investiţiilor, evocat de mai mulţi ani care anunţă crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume.

"Vrem să fim partenerul vostru cel mai sigur", i-a spus Lady Ashton gazdei sale. "Cunoaştem toate dificultăţile, dar cred că (...) vom putea să le depăşim", i-a răspuns Kerry.

Valentine's Day este o sărbătoare foarte populară în Statele Unite. În conferinţe de presă susţinute joi, Kerry, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Victoria Nuland sau ambasadoarea americană la ONU Susan Rice nu au pierdut ocazia să ureze "Happy Valentine's Day".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici