SUA şi Japonia au cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, după testul balistic al Coreei de Nord

Statele Unite şi Japonia au cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru ziua de miercuri, în care să fie discutate măsuri după cel mai recent test cu rachetă balistică intercontinentală de către Coreea de Nord, relatează agenţiile Reuters şi Yonhap.

1185 afișări
Imaginea articolului SUA şi Japonia au cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, după testul balistic al Coreei de Nord

SUA şi Japonia au cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, după testul balistic al Coreei de Nord

Premierul japonez Shinzo Abe a declarat că "guvernul nu va accepta niciodată comportamentul provocator continuu al Coreei de Nord", cerându-le tuturor statelor să pună în aplicare cu stricteţe sancţiunile împotriva Phenianului.

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, a precizat că toate statele trebuie să respecte sancţiunile ONU dictate împotriva regimului Kim Jong-Un şi să ia măsuri suplimentare pentru a interzice accesul navelor care transportă mărfuri spre şi dinspre Coreea de Nord.

"Demersul neobosit al Coreei de Nord pentru obţinerea armelor nucleare şi pentru metodele de transportare a acestora trebuie să fie contracarat. Împreună, comunitatea internaţională trebuie să continue să trimită un mesaj Coreei de Nord că trebuie să renunţe la programele sale privind armele de distrugere în masă. Opţiunile diplomatice rămân viabile şi deschise, deocamdată. Statele Unite îşi menţin angajamentul de a găsi o cale paşnică pentru denuclearizare şi pentru a pune capăt acţiunilor beligerante ale Coreei de Nord", a declarat Tillerson.

Rex Tillerson a mai anunţat că demersul la ONU este susţinut, de asemenea, de Canada şi Coreea de Sud, state care vor să discute "modul în care comunitatea globală poate contracara ameninţarea Coreei de Nord la adresa păcii internaţionale".

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-In a condamnat ferm lansarea rachetei balistice din Coreea de Nord, menţionând că mutarea a fost anticipată şi că guvernul s-a pregătit pentru acest lucru. Liderul de la Seul Moon a adăugat că nu există altă posibilitate decât continuarea presiunilor şi a sancţiunilor la adresa Coreei de Nord de către comunitatea internaţională.

"Coreea de Nord trebuie să renunţe imediat la demersurile nesăbuite care vor conduce la izolarea şi la decăderea ţării şi să se aşeze la masa dialogului. Guvernul nu va tolera niciodată provocările nord-coreene", a mai spus Moon Jae-In.

Ambasadorul Marii Britanii la ONU, Matthew Rycroft, a precizat că regimul "Kim Jong-Un trebuie să-şi schimbe cursul, de dragul întregii lumi şi al poporului său".

"Nechibzuit program cu rachete. Nechibzuit program nuclear. Nechibzuit comportament. Nechibzuită conducere", a mai transmis Rycroft prin intermediul contului de Twitter.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut intensificarea presiunii asupra Phenianului. "Condamn noul test balistic iresponsabil al Coreei de Nord. Acesta ne consolidează hotărârea de a creşte presiunea asupra Phenianului, precum şi solidaritatea faţă de partenerii noştri", a transmis Macron pe Twitter.

Coreea de Nord este vizată de sancţiuni din partea Consiliului de Securitate al ONU încă din 2006, din cauza dezvoltării programelor nucleare şi cu rachete balistice. În mod tipic, China şi Rusia au agreat sancţiuni împotriva Phenianului doar după testarea unor rachete balistice cu rază lungă de acţiune sau a unei arme nucleare.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat în unanimitate două rezoluţii de sancţionare a Coreei de Nord, după cele două teste din luna iulie cu rachete balistice cu rază lungă de acţiune şi cel de-al şaselea şi cel mai puternic test nuclear efectuat în luna septembrie. Au fost impuse interdicţii privind exporturile şi călătoriile şi au fost blocate activele mai multor oficiali nord-coreeni.

Recent, preşedintele SUA, Donald Trump, le-a cerut oficialilor americani să facă presiuni asupra altor ţări pentru a izola Coreea de Nord, până când regimul de la Phenian îşi dă seama că nu are altă opţiune decât să renunţe la programul nuclear şi de rachete balistice.

Obiectivul principal este diminuarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea nucleară. Acest lucru va depinde în mare măsură de cooperarea Coreei de Nord cu China, care este responsabilă pentru 90% din comerţul exterior al Phenianului şi principalul aliat al regimului Kim Jong-Un.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici