Suspectul în atacul eşuat împotriva unui avion american a folosit o tehnică nouă - VIDEO

Nigerianul care a încercat să arunce în aer un avion american care se deplasa pe ruta Amsterdam-Detroit, vineri, a folosit un amestec de praf exploziv şi lichid, o tehnică nouă, considerată de nedepistat în momentul îmbarcării, a anunţat presa.

62 afișări
Imaginea articolului Suspectul în atacul eşuat împotriva unui avion american a folosit o tehnică nouă - VIDEO

Suspectul în atacul eşuat împotriva unui avion american a folosit o tehnică nouă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nigerianul în vârstă de 23 de ani dispunea de un explozibil puternic, pentrită (PETN), din familia nitroglicerinei, potrivit Departamentului american al Justiţiei.

Potrivit actului de acuzare al suspectului, pasagerii zborului 253 al Northwest Airlines "au auzit explozii, ca nişte petarde", iar unii dintre ei "au văzut pantalonii suspectului şi o porţiune din partea laterală a avionului în flăcări". Un pasager l-a văzut, de asemenea, pe "Umar Farouk Abdulmutallab mânuind ceea ce părea o seringă, pe jumătate topită şi din care ieşea fum".

Un oficial din cadrul serviciilor de securitate a declarat sub acoperirea anonimatului, sâmbătă, pentru postul de televiziune american CBS că nigerianul a folosit "o seringă pentru a injecta un lichid chimic într-un praf pe care îl ascunsese la nivelul coapsei", o "tehnică ce nu a mai fost văzută până în prezent", în opinia lui.

Potrivit mărturiei concordante a anchetatorilor citaţi de postul de televiziune american ABC, suspectul avea asupra lui 80 de grame de pentrită, cusută în lenjeria intimă.

Suspectul, care venea din Nigeria, s-a urcat la bordul unui avion care pleca din Amsterdam, unde "controalele de securitate" sunt "realizate conform procedurilor", potrivit primelor elemente ale anchetei, susţin serviciile coordonatorului naţional împotriva terorismului NCTB.

"Nu putem exclude posibilitatea ca obiecte potenţial periculoase să fie introduse la bord, în special obiecte a căror detectare este dificilă cu tehnologiile actuale cum ar fi dispozitivele de depistare a metalelor", explică NCTB.

Pentru Douglas R. Laird, fost director al serviciilor de securitate ale Northwest Airlines, atât timp cât dispozitivele de detectare a metalelor nu vor fi "înlocuite cu scanere corporale" pentru inspectarea pasagerilor, "pericolul nu va fi eliminat".

Acest specialist în probleme de securitate apreciază că "dacă nu se foloseşte un scaner corporal, nu se poate şti ce are o persoană pe sub haine", a declarat el sâmbătă.

Utilizarea acestor scanere este controversată. Undele acestor aparate pătrund într-adevăr prin haine şi trasează pe ecran un corp dezbrăcat, în trei dimensiuni. Aceste scanere costă de peste 20 de ori mai mult decât un aparat cu raze X clasic.

Expertul în securitate aeroportuară Glenn Schoen a apreciat pentru CNN că profesioniştii "sunt îngrijoraţi" de eventuale "atacuri teroriste care ar putea să se inspire" din tehnica folosită vineri.

În opinia lui, autorităţile internaţionale vor trebui să se asigure că elementele care au servit la obţinerea dispozitivului exploziv vor fi de acum căutate în toate aeroporturile din lume, ceea ce va implica "schimbarea obiceiurilor", "şedinţe de formare" specifice pentru personal şi "percheziţii suplimentare".

"Acest lucru va fi foarte dificil", a avertizat el. Cu atât mai mult va trebui să ne temem de "dispozitivele explozive care ar putea fi asamblate la bord graţie elementelor aduse de mai mulţi pasageri", insistă el.

Pentru a învăţa ceva din acest eveniment, autorităţile vor trebui să răspundă câtorva întrebări cheie, potrivit lui Thomas Fuentes, fost director adjunct al FBI: ce ne învaţă natura componentelor utilizate, cum au fost introduse la bord dispozitivul de declanşare şi produsele chimice şi cum au fost ele asamblate, ce instruire a primit suspectul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici