Sute de mii de oameni, afectaţi de lipsa apei potabile în statul american West Virginia. 19.000 de litri de substanţe periculoase, scurşi în râu

Aproximativ 300.000 de oameni sunt afectaţi de lipsa apei potabile în statul american West Virginia, din cauza contaminării surselor de apă cu o substanţă chimică periculoasă, relatează presa din Statele Unite.

187 afișări
Imaginea articolului Sute de mii de oameni, afectaţi de lipsa apei potabile în statul american West Virginia. 19.000 de litri de substanţe periculoase, scurşi în râu

Sute de mii de oameni, afectaţi de lipsa apei potabile în statul american West Virginia

Aproximativ 19.000 de litri de metanol-metilciclohexan-4 s-au scurs în râul Elk, în apropierea capitalei statului West Virginia, Charleston.

Contaminarea a avut loc vineri, iar concentraţia de substanţe chimice din apa potabilă a început să se diminueze, dar 300.000 de oameni rămân fără apă la robinete în nouă comitate ale statului West Virginia.

Cei 300.000 de locuitori nu pot consuma apa pentru băut sau spălat, iar numeroase restaurante, hoteluri şi companii au fost închise, a declarat guvernatorul Earl Ray Tomblin, citat de CNN.

"Concentraţiile de substanţe chimice au început să se diminueze, dar nu ştim cât va dura până se va reveni la normal", a precizat guvernatorul.

Substanţa chimică s-a scurs dintr-un rezervor al companiei Freedom Industries, infiltrându-se în pânza freatică, apoi în râu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici