Tarek Aziz şi "Ali Chimicul", condamnaţi la şapte ani de închisoare
Fostul vicepremier irakian Tarek Aziz şi Ali Hassan al-Majid, alias "Ali Chimicul", văr al fostului dictator irakian Saddam Hussein, au fost condamnaţi la şapte ani de detenţie fiecare, pentru crimele comise împotriva etnicilor kurzi în anii 1980.
Înalta Curte Penală din Irak l-a condamnat duminică pe fostul vicepremier al regimului Saddam Hussein, Tarek Aziz, la o pedeapsă cu închisoarea de şapte ani pentru rolul pe care l-a avut în crimele comise împotriva kurzilor şiiţi în anii 1980, a anunţat televiziunea de stat Iraqiya. Tribunalul, cu sediul la Bagdad, l-a condamnat, de asemenea, pe Ali Hassan al-Majid, cunoscut şi ca "Ali Chimicul", tot la şapte ani închisoare pentru aceleaşi crime.
"Ali Hassan al-Majid, vă condamn la şapte ani de închisoare", a declarat judecătorul Mahmud Saleh Salmane, după care a adăugat "Tarek Aziz Issa, vă condamn la şapte ani de închisoare".
Cei doi făceau parte dintr-un grup de opt persoane judecate pentru rolul pe care l-au jucat în evacuarea forţată a kurzilor din provinciile Kirkuk şi Diyala, în anii 1980.
Ei au fost acuzaţi pentru "deportarea lor", confiscarea bunurilor acestora, utilizarea lor pentru testarea unor arme chimice şi folosirea acestora ca scuturi umane pe frontul de luptă cu Iranul" (1980-1988). Mai mulţi deputaţi kurzi se aflau în sală la anunţarea verdictului.
Tarek Aziz a fost condamnat pentru prima oară în martie, la o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru "crime împotriva umanităţii", în cazul execuţiei unui număr de 42 de comercianţi, în 1992, sub acuzaţia speculării preţurilor unor produse alimentare.
"Ali Chimicul", supranumit astfel deoarece a ordonat utilizarea armelor chimice împotriva kurzilor în anii 1980, a fost condamnat în cadrul acestui proces la 15 ani de închisoare. El a fost deja condamnat la moarte în alte trei procese.
Singurul creştin din rândul colaboratorilor apropiaţi ai lui Saddam Hussein, Tarek Aziz, născut în 1936, s-a predat trupelor americane la sfârşitul lui aprilie 2003, după înlăturarea regimului Saddam Hussein. El este încarcerat într-o închisoare din apropiere de Bagdad, în pofida apelurilor la eliberare ale familiei sale pentru motive medicale.
-
Peste 23.000 de locuitori din judeţul Buzău, izolaţi. Elicopter al MAI, solicitat pentru a transporta la spital 11 persoane - FOTO
Social astăzi, 10:57
Peste 23.200 de locuitori din 20 de comune ale judeţului Buzău continuă să fie izolaţi, vineri, iar jandarmii şi pompierii militari vor merge în aceste zone pentru a le duce oamenilor alimente, în timp ce 11 persoane au probleme medicale, fiind solicitat un elicopter pentru a le prelua. citeşte tot
-
Ungureanu cere MAI să se implice "total" în organizarea alegerilor şi să evite problemele de imagine
Politic astăzi, 10:16
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor să aibă o implicare "totală" în organizarea alegerilor din acest an, arătând că Guvernul îşi pune la bătaie credibilitatea pentru corectitudinea acestora, şi să evite apariţia unor noi probleme de imagine. citeşte tot





Nu exista comentarii