Turcia, Rusia, Ucraina şi ONU, întâlnire la Istanbul pentru discuţii privind exporturile de cereale

Delegaţii militare din Ucraina, Rusia şi Turcia se vor întâlni miercuri, la Istanbul, cu oficiali ai ONU pentru a discuta despre un posibil acord privind reluarea exporturilor sigure de cereale ucrainene din portul Odesa, de la Marea Neagră, în contextul agravării crizei alimentare mondiale.

834 afișări
Imaginea articolului Turcia, Rusia, Ucraina şi ONU, întâlnire la Istanbul pentru discuţii privind exporturile de cereale

Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a anunţat marţi întâlnirea dintre delegaţiile din Turcia, Rusia, Ucraina şi ONU.

Turcia a colaborat în acest sens cu Naţiunile Unite pentru a intermedia un acord după ce invazia Rusiei din 24 februarie în Ucraina a dus la majorarea preţurilor globale la cereale, ulei de gătit, combustibil şi îngrăşăminte.

Potrivit diplomaţilor, elementele planului discutat includ nave ucrainene care să ghideze navele ucrainene care transportă cereale prin apele portuare minate; Rusia este de acord cu un armistiţiu în timp ce transporturile se deplasează; iar Turcia - sprijinită de Naţiunile Unite - inspectează navele pentru a calma temerile ruseşti privind contrabanda cu arme, relatează Reuters.

„Într-adevăr, lucrăm din greu, dar mai este încă un drum de parcurs”, a declarat marţi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, reporterilor. „Mulţi oameni vorbesc despre asta. Noi preferăm să încercăm să o facem”.

Ucraina şi Rusia sunt furnizori cheie de grâu la nivel mondial, în timp ce Rusia este, de asemenea, un mare exportator de îngrăşăminte, iar Ucraina un producător semnificativ de porumb şi ulei de floarea-soarelui.

Invazia Rusiei şi blocarea maritimă a Ucrainei a dus la blocarea exporturile, lăsând zeci de nave în port şi peste 20 de milioane de tone de cereale în silozurile de la Odesa.

Recolta viitoare este, de asemenea, în pericol, deoarece Ucraina este acum în criză de spaţiu de depozitare din cauza opririi exporturilor.

Chiar dacă se ajunge la un acord pentru reluarea exporturilor ucrainene, diplomaţii spun că firmele de transport maritim şi de asigurări vor avea apoi nevoie de asigurări pentru a relua comerţul, având în vedere riscurile de navigare în apele minate. Ucraina se teme că deminarea porturilor sale ar face-o mult mai vulnerabilă la un atac rusesc din Marea Neagră.

Ministerul ucrainean de Externe a subliniat marţi rolul Naţiunilor Unite în cadrul discuţiilor şi necesitatea găsirii unei „soluţii care să garanteze securitatea regiunilor sudice ale ţării noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt Oleg Nikolenko pentru Reuters.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat luna trecută că Moscova poate „asigura un pasaj sigur” pentru transporturile de cereale ale Ucrainei, dar nu a fost responsabilă pentru stabilirea coridoarelor.

Naţiunile Unite lucrează, de asemenea, pentru a încerca să faciliteze exporturile ruseşti de cereale şi îngrăşăminte, despre care Moscova spune că au fost împiedicate de sancţiunile occidentale.

Statele Unite spun că cerealele şi îngrăşămintele ruseşti nu sunt sancţionate şi s-au oferit să dea asigurări scrise companiilor de transport maritim şi ţărilor importatoare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici