Ucraina respinge acuzaţiile Rusiei privind sancţiunile împotriva unor oficiali din Transnistria

Administraţia prooccidentală de la Kiev a respins acuzaţiile Moscovei privind încălcarea obligaţiilor asumate în calitatea de garant al procesului de soluţionare a conflictului transnistrean, relatează RIA Novosti.

719 afișări
Imaginea articolului Ucraina respinge acuzaţiile Rusiei privind sancţiunile împotriva unor oficiali din Transnistria

Ucraina respinge acuzaţiile Rusiei privind sancţiunile împotriva unor oficiali din Transnistria

"Considerăm că aceste acuzaţii sunt o nouă tentativă de discreditare a Ucrainei în calitatea de mediator în procesul de soluţionare a crizei transnistrene", a reacţionat Ministerul ucrainean de Externe.

"Poziţia Ucrainei se axează în exclusivitate pe respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova, din care Transnistria este parte integrantă", subliniază Administraţia de la Kiev.

Moscova a anunţat luni că decizia Administraţiei de la Kiev de a se ralia sancţiunilor europene impuse liderilor Transnistriei reprezintă un "act de intimidare".

"Măsurile luate de Uniunea Europeană se înscriu cu greu în logica reluării negocierilor pe tema conflictului transnistrean. Este inexplicabil de ce o ţară care este garant al procesului de soluţionare a crizei transnistrene - Ucraina - a optat să împărtăşească politica generală a UE de a crea condiţiile pentru exercitarea de presiuni asupra Transnistriei, presiuni care au căpătat putere după ce R.Moldova a semnat Acordul de asociere. Din punctul nostru de vedere, această decizie nu poate fi catalogată decât ca fiind un act de intimidare", precizează Ministerul rus de Externe.

"Sperăm că Ucraina, în calitatea de garant şi mediator al procesului de soluţionare a conflictului transnistrean, va adopta măsuri practice pentru a confirma capacitatea de a se conforma obligaţiilor asumate în procesul de negociere", subliniază diplomaţia rusă.

Ucraina, Albania, Muntenegru, Macedonia, Islanda, Norvegia, Liechtenstein şi Georgia au decis pe 16 octombrie să se ralieze sancţiunilor europene impuse împotriva a 15 persoane implicate în conflictul din Transnistria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici