UE, "pregătită" să ridice sancţiunile impuse Iranului imediat ce AIEA dă undă verde

Uniunea Europeană a făcut aranjamente pentru a fi în măsură să anuleze sancţiunile pe care le-a impus Iranului, imediat ce Agenţia Internaţională pentru Energe Atomică (AIEA) va da undă verde în acest sens, conform acordului semnat în iulie, au anunţat vineri durse diplomatice, relatează AFP online.

325 afișări
Imaginea articolului UE, "pregătită" să ridice sancţiunile impuse Iranului imediat ce AIEA dă undă verde

UE, "pregătită" să ridice sancţiunile impuse Iranului imediat ce AIEA dă undă verde (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Atunci când va fi publicat raportul AIEA, Uniunea Europeană va fi pregătită" să ridice imediat sancţiunile economice şi financiare pe care le-a impus de-a lungul anilor din cauza programului nuclear controversat al Republicii islamice, a declarat un diplomat pentru AFP.

Douăzeci şi şapte dintre cele 28 de state membre UE urmau să adopte, printr-o procedură scrisă, o scurtă decizie cu privire la intrarea în vigoare a ridicării sancţiunilor, au precizat acest diplomat şi altă sursă diplomatică.

Arsenalul juridic cu privire la ridicarea sancţiunilor este deja pregătit din octombrie, în virtutea diverselor etape prevăzute prin acordul istoric în dosarul nuclear semnat de către Teheran şi marile puteri în iulie 2015.

Acest acord, care garantează caracterul civil al activităţilor nucleare iraniene şi care face aproape imposibilă construirea unei bombe atomice, a pus capăt unei perioade de peste un deceniu de izolare diplomatică a Iranului, o ţară a cărei economie a fost puternic penalizată de sancţiunile occidentale.

Olanda, care asigură preşedinţia semestrială a UE în prima parte a lui 2016, va semna această decizie, care urmează să fie publicată ulterior în Jurnalul oficial al Uniunii, pentru a intra în vigoare imediat.

Însă Olanda "va semna doar după unda verde a raportului AIEA şi Federicăi Mogherini", şefa diplomaţiei europene, a precizat cel de-al doilea diplomat citat.

Teheranul a afirmat joi că a retras miezul reactorului cu apă grea din instalaţia nucleară de la Arak, o etapă crucială în aplicarea acordului.

Iranul - care a implementat deja o serie de dispoziţii ale acordului, prin reducerea numărului centrifugelor şi trimiţându-şi în străinătate aproape tot stocul de uraniu slab îmbogăţit - speră să primească vineri unda verde din partea AIEA, urmată până duminică de o ridicare a sancţiunilor occidentale.

AIEA nu a oferit însă niciun indiciu cu privire la data la care va publica raportul. La Bruxelles, niciuna dintre sursele contactate de AFP nu a fost în măsură, vineri, să spună când va fi publicat raportul.

Statele Unite şi ONU urmează să ridice, de asemena, sancţiunile pe care le-au impus, după unda verde AIEA.

Potrivit Teheranului, "un comunicat comun" va fi publicat de către ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif şi Mogherini - în numele puterilor din cadrul Grupului 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) -, în care vor anunţa oficial ziua punerii în aplicare a acordului.

Sancţiunile europene, care se concentrează asupra unor sectoare-cheie (Apărare, petrolier, financiar) au antrenat plasarea pe o "listă neagră" a 92 de iranieni şi 466 de societăţi sau grupuri, ale căror active sunt blocate şi cărora le sunt interzise vizele pentru UE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici