UE reia negocierile cu Turcia privind aderarea la blocul comunitar, cerând cooperare împotriva SI

Uniunea Europeană a decis luni reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea acestui stat la blocul comunitar, aşteptând în schimb o mai bună cooperare în soluţionarea crizei migraţiei şi în lupta împotriva organizaţiei Stat Islamic, relatează Europe 1 în pagina electronică.

584 afișări
Imaginea articolului UE reia negocierile cu Turcia privind aderarea la blocul comunitar, cerând cooperare împotriva SI

UE reia negocierile cu Turcia privind aderarea la blocul comunitar, cerând cooperare împotriva SI (Imagine: AFP / Mediafax.ro)

În schimbul reluării acestor discuţii, occidentalii se aşteaptă în special ca Turcia să îşi controleze mai bine frontiera cu Siria, pentru a împiedica, pe de o parte, traversarea acesteia de către teroriştii grupării Stat Islamic, iar pe de altă parte, comerţul cu petrol, care reprezintă un avantaj financiar pentru organizaţia extremistă.

"Trebuie să fim foarte fermi cu partenerii în ansamblul lor, în ceea ce priveşte finanţarea terorismului" care "se face la faţa locului prin înşelarea populaţiei locale, dar şi prin exportarea produselor petroliere", a declarat luni şeful diplomaţiei belgiene, Didier Reynders.

"Este nevoie de măsuri pentru a împiedica traseul produselor petroliere spre exterior. Vom discuta alături de colegul nostru turc, aşa cum discutăm cu alte ţări din regiune", a adăugat el.

Pe de altă parte, preşedintele Cehiei, Miloş Zeman, a acuzat săptămâna trecută administraţia de la Ankara că oferă susţinere organizaţiei teroriste Stat Islamic, afirmând că Turcia nu ar trebui să fie admisă în Uniunea Europeană. "Deşi este membră a NATO, Turcia se comportă mai degrabă ca un aliat al reţelei teroriste Stat Islamic", a declarat Miloş Zeman.

Aflate într-un punct mort din anul 2005, negocierile cu Turcia privind aderarea acestei ţări la UE au primit un nou impuls în această toamnă, când europenii i-au propus "un plan de acţiune" în valoare de trei miliarde de euro, pentru a opri ca fluxul fără prededent de imigranţi să ajungă în UE.

Zeman a denunţat planul Uniunii Europene de a oferi trei miliarde de euro Turciei pentru găzduirea a două milioane de refugiaţi, argumentând că este normal ca autorităţile turce să le ofere asistenţă. "Turcia trebuie să găzduiască refugiaţi pentru că împărtăşesc aceeaşi religie. Turcia nu ar trebui admisă niciodată în Uniunea Europeană pentru că ar aduce practici negative. Pericolul nu este neapărat islamul, ci aducerea unor obiceiuri în Europa", a subliniat Zeman.

Rusia şi Siria au denunţat în mai multe rânduri susţinerea pe care Administraţia Recep Tayyip Erdogan ar oferi-o reţelei teroriste Stat Islamic.

Potrivit Statelor Unite, o parte din frontiera turco-siriană cu lungimea de aproximativ 100 de kilometri este încă deschisă şi puţin controlată.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici