UE va amâna până în martie 2012 decizia privind acordarea statutului de candidat Serbiei

Uniunea Europeană intenţionează să amâne până în martie 2012 o decizie privind acordarea statutului de candidat Serbiei, potrivit unui proiect de declaraţie care ar urma să fie adoptat vineri de liderii europeni.

159 afișări

"În vederea acordării statutului de stat candidat (la UE) Serbiei în martie 2012, liderii europeni le cer miniştrilor lor să examineze şi să confirme că Serbia a continuat să dea dovadă de angajament credibil şi a realizat progrese suplimentare în implementarea acordurilor în vederea unei normalizări a relaţiilor sale cu Kosovo", precizează textul.

Liderii europeni erau chemaţi să se pronunţe vineri asupra deciziei de a acorda statutul de candidat Serbiei, aşa cum doreau Franţa sau Italia, dar acestea s-au lovit în special de reticenţele cancelarului german Angela Merkel.

Ei erau de asemenea chemaţi să se pronunţe asupra deschiderii negocierilor cu Muntenegru, la recomandarea Comisiei Europene. Şi în acest caz, liderii europeni ar urma să amâne decizia, potrivit documentului.

"În vederea deschiderii negocierilor de aderare cu Muntenegru în iunie 2012", UE le cere miniştrilor săi să "examineze progresele Muntenegrului în implementarea reformelor", în particular în ceea ce priveşte "lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, pe baza unui raport pe care Comisia va trebui să-l prezinte în primul semestru din 2012", subliniază documentul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici