Un autobuz cu copii şi părinţi a căzut în râpă, în Indonezia. Sunt zeci de morţi şi răniţi

  • Un autobuz care transporta şcolari şi părinţii lor s-a prăbuşit miercuri seara în Indonezia.
  • Sunt cel puţin 27 de morţi, printre care şi copii, a declarat joi Ministerul Transporturilor din ţară.
  • Zeci de supravieţuitori au fost duşi la spital după ce autobuzul a plonjat într-o râpă de pe insula Java.
  • Autorităţile spun că starea vehiculului poate fi de vină.
496 afișări
Imaginea articolului Un autobuz cu copii şi părinţi a căzut în râpă, în Indonezia. Sunt zeci de morţi şi răniţi

Sursa foto: Profimedia

Pasagerii erau elevi, profesori şi părinţi de la un liceu islamic din oraşul Subang, care se întorceau de la un pelerinaj, a spus şeful poliţiei locale Eko Prasetyo Robbyanto, potrivit DW.

„Au decedat copii şi adulţi", a declarat oficialul agenţiei de salvare Mamang Fatmono.

Un supravieţuitor al accidentului, Mimin Mintarish, a spus că autobuzul se clătina înainte de accident. „Pasagerii au simţit miros de ars şi şoferul a spus că frâna a cedat. Am fost prinsă în scaun, dar am reuşit să mă târăsc din autobuz. Slavă Domnului că cei doi copii ai mei au fost în siguranţă”, a spus ea.

Autobuzul a plonjat într-o râpă de 20 de metri, în Sumedang, în provincia Java de Vest, după ce şoferul a pierdut controlul. Ministerul a raportat că 39 de persoane au supravieţuit şi că o agenţie locală de căutare şi salvare i-a dus la un spital din apropiere.

Poliţia a declarat că investighează cauza accidentului, supravieţuitorii au spus că autobuzul a funcţionat defectuos.

Şoferul a decedat în urma accidentului. Treisprezece dintre supravieţuitori sunt trataţi, cu răni grave, a declarat şeful agenţiei de salvare Deden Ridwansah.

Accidentele de circulaţie sunt frecvente în ţara sud-estică a Asiei. Vehiculele care nu sunt sigure, sunt adesea folosite, iar regulile de circulaţie sunt frecvent încălcate.

Un accident similar pe insula Sumatra a ucis 35 de persoane la sfârşitul anului 2019, când un autobuz a căzut într-o râpă şi s-a prăbuşit într-un râu cu debit mare.

În 2018, aproximativ 27 de persoane au murit când un autobuz turistic a căzut de pe un deal pe insula Java.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici