Un fost agent FBI dispărut în Iran devine ostaticul cu cea mai lungă captivitate din istoria SUA

Robert Levinson, un fost agent FBI dispărut în 2007 în timpul unei călătorii în Iran, a devenit marţi ostaticul american cu cea mai îndelungată perioadă de a captivitate din istoria Statelor Unite.

267 afișări
Imaginea articolului Un fost agent FBI dispărut în Iran devine ostaticul cu cea mai lungă captivitate din istoria SUA

Un fost agent FBI dispărut în Iran devine ostaticul cu cea mai lungă captivitate din istoria SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Familia sa şi autorităţile americane şi-au reînnoit apelul către liderii iranieni pentru a le ajuta la găsirea şi eliberarea fostului agent FBI dispărut în Iran.

Cazul lui Robert Levinson, în vârstă de 65 de ani, este înconjurat de mister încă de la dispariţia sa, la 9 martie 2007, pe Insula iraniană Kish, atunci când ancheta în calitate de detectiv privat o afacere de contrabandă cu ţigări.

"Cer din nou clemenţa voastră. Vă rog, lăsaţi-l să plece şi să-şi regăsească familia", a postat Christine Levinson, soţia fostului agent FBI dispărut, pe site-ul de Internet HelpBobLevinson.com, creat de familia sa, adresându-se celor care l-ar ţine în captivitate.

Robert Levinson a devenit de-acum ostaticul american cu cea mai îndelungată perioadă de captivitate din istoria Statelor Unite, devansându-l pe fostul şef al biroului din Beirut al agenţiei Associated Press, răpit în Liban în anul 1985 şi ţinut prizonier timp de 2.454 de zile de către militanţi ai mişcării Hezbollah.

Din momentul capturării lui Levinson, singurele semne potrivit cărora ar fi în viaţă sunt o înregistrare video, realizată în urmă cu trei ani, şi câteva fotografii, primite de familia sa în 2011.

Ameliorarea relaţiilor americano-iraniene din ultimele luni a renăscut speranţele familiei ostaticului.

Într-un nou comunicat făcut public marţi, Casa Albă a "solicitat în mod respectuos Guvernului şi Republicii Islamice Iran să o ajute la asigurarea stării bune de sănătate a lui Levinson, la confortul său şi la reîntoarcerea sa în siguranţă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici