Un fost guvernator republican, condamnat la doi ani de închisoare pentru corupţie

Fostul guvernator al statului american Virginia, Bob McDonnell, nu demult în ascensiune în Partidul Republican, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a acceptat cadouri de lux şi mită în valoare de 121.000 de dolari din partea directorului unei companii locale, relatează AFP.

61 afișări
Imaginea articolului Un fost guvernator republican, condamnat la doi ani de închisoare pentru corupţie

Un fost guvernator republican, condamnat la doi ani de închisoare pentru corupţie (Imagine: Shutterstock)

Judecătorul federal James Spencer a anunţat că fostul ales urmează să se prezinte pe 9 februarie la închisoare pentru a-şi ispăşi pedeapsa, potrivit Washington Post.

Bob McDonnell, în vârstă de 60 de ani, s-a aflat în vara lui 2012 în cursă pentru a deveni coechipierul candidatului republican la prezidenţiale Mitt Romney.

Soţia sa Maureen, la rândul ei recunoscută vinovată de corupţie şi obstrucţionarea justiţiei, îşi va afla sentinţa la 20 februarie.

McDonnell risca între 6,5 şi opt ani de închisoare însă judecătorul Spencer i-a redus pedeapsa, apreciind că împrumuturile, călătoriile şi cadourile de lux primite de fostul guvernator pot fi evaluate la o sumă cuprinsă între 97.000 şi 121.000 de dolari, şi nu 177.000 de dolari, aşa cum solicita acuzarea.

Parchetul Federal a cerut între zece şi 12 ani de închisoare. Apărarea a propus ca fostul guvernator să muncească şase mii de ore în folosul comunităţii, apreciind că McDonnell nu ştia despre existenţa unor mite acceptate de soţia sa.

Operation Blessing International, un ONG internaţional de combatere a foamei cu sediul în Virginia, a reacţionat rapid şi i-a propus fostului guvernator republican o misiune umanitară neremunerată, potrivit Washington Post.

Marţi, cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, fostul ales a cerut indulgenţă în primul rând pentru soţia sa, apoi pentru el, exprimându-şi dorinţa de a se "pune în serviciul altora" pentru restul zilelor sale, mai scrie publicaţia americană.

Având probleme cu costurile unei proprietăţi, cuplul McDonnell a cerut din 2010 favoruri pe lângă Jonnie Williams, pe atunci CEO al companiei Star Scientific, cotată la Nasdaq.

În schimbul unor cadouri de lux, împrumuturi şi călătorii, guvernatorul şi soţia sa şi-au multiplicat intervenţiile pentru ajutorarea binefăcătorului lor. Ei au organizat evenimente la reşedinţa lor oficială şi au intervenit pe lângă oficiali publici pentru a ajuta Star Scientific în legătură cu suplimentul său alimentar Anatabloc, care nu este recunoscut ca medicament.

În cursul unor dezbateri, republicanul nu a negat că a primit cadouri, dar s-a apărat, afirmând că nu a încălcat legile aceptându-le şi că a ajutat Star Scientific aşa cum ar fi făcut cu oricare altă companie din Virginia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici