Un fost şef al unei loje masonice din care a făcut parte şi Berlusconi este acuzat de fraudă fiscală

Omul de afaceri italian Licio Gelli, de 94 de ani, una dintre figurile publice cele mai controversate din Italia şi fost şef al unei loje masonice din care a făcut parte şi Silvio Berlusconi, este acuzat de o fraudă fiscală de 17 milioane de euro, iar vila sa din Toscana a fost pusă sub sechestru.

158 afișări
Imaginea articolului Un fost şef al unei loje masonice din care a făcut parte şi Berlusconi este acuzat de fraudă fiscală

Un fost şef al unei loje masonice din care a făcut parte şi Berlusconi este acuzat de fraudă fiscală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Poliţia financiară îl acuză pe Gelli, fost şef al lojei masonice P2, o influentă reţea de oameni politici, magistraţi, finanţişti şi militari, şi pe cei trei copii ai săi că a ascuns venituri de fiscul italian, relatează AFP.

"Cazul datează din 1998, când fiscul italian a obţinut un document de la autorităţile judiciare franceze, care atestă existenţa unor active importante deţinute de Licio Gelli în străinătate", se arată într-un comunicat al poliţiei.

Ancheta a dus, 15 ani mai târziu, la punerea sub sechestru a vilei luxoase din Toscana a lui Gelli, care în ultimii 30 de ani a fost implicat în mai multe scandaluri.

Gelli şi loja P2, interzisă în 1981 de justiţia italiană, au avut legătură cu prăbuşirea Banco Ambrosiano, al cărei preşedinte, Roberto Calvi, a fost găsit spânzurat de un pod din Londra, în 1982, cu scandaluri de dare de mită şi cu existenţa unei structuri paramilitare secrete anticomuniste, Gladio.

Condamnat în mai multe rânduri cu pedepse mari de închisoare, pentru diverse delicte financiare, Licio Gelli trăieşte din 1998 în arest la domiciliu în vila sa din Toscana, unde poliţia a găsit în 1982, în timpul unei percheziţii, 179 de lingouri de aur în greutate de 168 de kilograme, a căror provenienţă nu a fost stabilită cu certitudine.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici