Un lider prorus din estul Ucrainei cere ajutorul lui Putin împotriva Kievului

Unul dintre liderii insurgenţilor proruşi de la Slaviansk, un oraş din estul Ucrainei, a cerut luni ajutorul Rusiei şi preşedintelui Vladimir Putin pentru a lupta împotriva Guvernului proeuropean de la Kiev.

236 afișări
Imaginea articolului Un lider prorus din estul Ucrainei cere ajutorul lui Putin împotriva Kievului

Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

"Cerem Rusiei să ne protejeze şi să nu permită un genocid al populaţiei din Donbass (estul Ucrainei). Îi cerem preşedintelui Putin să ne ajute", a declarat Viaceslav Ponomarev, care a preluat controlul asupra primăriei de la Slaviansk, în fruntea militanţilor proruşi.

În contextul în care forţele loiale Kievului nu sunt vizibile în regiune, în pofida unui anunţ oficial cu privire la o "operaţiune antiteroristă" în curs împotriva militanţilor proruşi, Ponomarev a declarat că autorităţile centrale au trimis luni "1.000 de mercenari şi tancuri" pentru a prelua controlul asupra oraşului Slaviansk, aflat de sâmbătă sub controlul insurgenţilor.

"Ne batem împotriva naziştilor", a declarat Ponomarev, îndemnând populaţia "să nu intre în panică".

El a declarat că "trupe de autoapărare ale Republicii Doneţk", proclamate de către militanţi proruşi în estul Ucrainei, se vor apăra împotriva "juntei ajunse la putere la Kiev în urma unei lovituri de stat care a avut loc la cererea Statelor Unite şi Uniunii Europene (UE)".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici