Un primar german denunţă o intensificare a infracţionalităţii imigranţilor români şi bulgari

Primarul oraşului german Duisburg Soeren Link afirmă că imigranţi români şi bulgari provoacă haos, comit infracţiuni şi costă municipalitatea peste 17,3 milioane de euro, fonduri alocate pentru locuinţe, alimente şi asigurarea ordinii publice.

217 afișări
Imaginea articolului Un primar german denunţă o intensificare a infracţionalităţii imigranţilor români şi bulgari

Un primar german denunţă o intensificare a infracţionalităţii imigranţilor români şi bulgari (Imagine: Mediafax Foto Arhiva/AFP)

Potrivit publicaţiei britanice Daily Mail, Link (de stânga) afirmă că prostituţia şi jafurile au înregistrat o creştere după sosirea imigranţilor din cele două ţări, anul trecut. "Suntem afectaţi masiv", a declarat primarul, confirmând temeri exprimate recent de Asociaţia oraşelor germane, care a avertizat în legătură cu posibile "tulburări sociale" din cauza "refugiaţilor economici".

Primarul fostului oraş industrial Duisburg, situat în apropiere de frontiera cu Olanda, a vorbit, de asemenea, despre "munţi de gunoi" mai înalţi decât el în cartierul în care, susţine acesta, aproximativ 400 de români şi bulgari trăiesc înghesuiţi în aproximativ 40 de apartamente.

"Copiii sunt abuzaţi şi sunt trimişi la furat", a declarat Link într-o emisiune televizată despre acest subiect.

Germania oferă numeroase ajutoare sociale, unele familii de romi primind peste 2.300 de euro pe lună ca ajutor pentru copii, în pofida faptului că nu pot munci în mod legal în această ţară până la sfârşitul acestui an, potrivit publicaţiei britanice.

"Ne costă milioane de euro şi ne va costa şi mai mult până la sfârşitul anului", a declarat primarul, apreciind că cine crede că această problemă va dispărea "nu vede bine". "Nu noi am cerut această problemă şi nu îi putem face faţă singuri", a continuat Link. "Sloganuri banale şi vorbe tari nu ajută", afirmă el într-un mesaj postat pe pagina sa pe Faceboook.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici