Un summit informal al UE va avea loc la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie

Un summit informal al Uniunii Europene, pe tema situaţiei economice şi locurilor de muncă, va avea loc la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, anunţă preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

88 afișări
Imaginea articolului Un summit informal al UE va avea loc la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie

Un summit informal al UE va avea loc la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Intenţionez să organizez o reuniune a liderilor UE, o reuniune informală, la sfârşitul acestei luni sau la începutul lunii iunie, pe tema situaţiei economice şi locurilor de muncă", a declarat Van Rompuy.

Va fi vorba de o reuniune "pregătitoare" înaintea summitului european programat în 28 şi 29 iunie la Bruxelles, precizează preşedintele UE.

"Creşterea economică nu o descoperim în cadrul campaniei electorale franceze, noi lucrăm de mult timp la ea", a spus Herman van Rompuy, după ce favoritul socialist în scrutinul din Franţa a contestat Pactul fiscal european pentru că acesta nu ar prevedea creştere economică, ci doar austeritate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici